Incendiul a izbucnit în cursul nopții de miercuri spre joi, la anexa unei case amplasate pe strada Libertății din Buziaș. Pompierii militari din localitate au fost trimiși la fața locului pentru lichidarea pericolului iar la finalul intervenției au inspectat construcția distrusă de flăcări. În interior au descoperit un cadavru carbonizat și au anunțat imediat poliția.
„La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la două anexe pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Din primele discuții cu proprietarii, aceștia au spus că nu există persoane în interior. Ulterior, după lichidarea incendiului s-a constatat că în anexă să află trupul carbonizat al unei femei”, susține Bogdan Mutu, purtătorul de cuvânt al ISU Banat.
Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie. Anchetatorii spun însă că cel mai probabil este vorba despre trupul fiicei proprietarilor, o tânără de 24 de ani care în acest moment este de negăsit. În urma analizelor efectuate de medicii legiști urmează să fie stabilită identitatea victimei, dar și cauza morții. Polițiștii timișeni au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar la finalul anchetei vor stabili cu exactitate cum s-a produs și care au fost cauzele decesului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!