Salonul inaugurat marţi are acum trei paturi, toaletă proprie, geamuri noi, corpuri de iluminat proprii, televizor şi frigider şi a fost complet amenajat pentru femeile care nasc în această maternitate. „Lucrările au costat cam cinci mii de euro, iar îmbunătăţirea acestui spaţiu este importantă în primul rând pentru confortul femeilor care nasc, mai ales pentru cele care nasc prin cezariană şi care trebuiau până acum să se deplaseze pe hol la o toaletă comună, ceea ce era dificil în condiţiile de după naştere. Salonul are geamuri noi, ceea ce îl face mai călduros, deoarece clinica are, în cea mai mare parte, şi acum geamurile vechi, de peste 130 de ani de când a fost ridicată clădirea. Deci gestul celor de la Flextronics, care au sponsorizat aceste lucrări este important pentru paciente”, a precizat conf. dr. Narcis Hrubaru, şeful secţiei II obstetrică-ginecologie a Clinicii Bega. Saloanele refăcute prin sposorizare sunt şi zugrăvite, spun medicii, iar ultima zugrăveală generală în Clinica Bega, cu bani de la Consiliul Judeţean Timiş, s-a făcut în urmă cu aproape 16 ani, când în clinică a avut loc un congres internaţional. Practic, pentru multe unităţi sanitare, sponsorizarea rămâne în prezent singura formă de refacere a spaţiilor spitaliceşti.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!