„Nu e o acţiune singulară. Noi avem un program pe termen lung prin care oferim cadouri, pentru a le aduce zâmbetul pe chip copiilor din zona Colegiului 3. De această dată am venit să dăm jucării şi dulciuri acestor micuţi, pentru că, după Sărbătoarea Paştelui, puţini se mai gândesc la copiii cu dificultăţi. Iar aici sunt copii cu probleme, copii cu deficienţe, care au nevoie de suportul nostru, al celor sănătoşi”, a precizat deputatul Marius C. Dugulescu. Acesta a fost însoţit de tineri şi doamne din Colegiul 3, care le-au dus copiilor cadourile. ”Deja pregătim o altă acţiune pentru 1 iunie, când vrem să dăm copiilor din Colegiul 3 rechizite şi dulciuri”, a adăugat deputatul Marius C. Dugulescu.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Constantin Pufan Timişoara este unitatea de învăţământ special din vestul ţării care şcolarizează copii cu deficienţe de auz, cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani. În prezent, unitatea se ocupă de educarea şi recuperarea a 110 copii. Aceştia provin din judeţele Timiş, Caraş, Arad, Meehedinţi şi Hunedoara şi rămân în regim de internat pe perioada anului şcolar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!