Magistraţii Tribunalului Timiş au decis, sâmbătă, să îl aresteze preventiv pentru 29 de zile pe conferenţiarul Daniel Petru Cioca. Alintat “Ghiocel”, acesta este acuzat că lua mită între 200 şi 250 de euro de la studenţi pentru a-i trece examenul. Procurorii susţin că pot demonstra cel puţin opt cazuri în care acesta a solicitat şi primit bani de la studenţii de la Medicină.
Vă reamintim că, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au organizat un flagrant la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. După ce l-au prins pe Cioca luând bani, anchetatorii au făcut o percheziţie şi la domiciliul acestuia. Ulterior, cadrul didactic a fost condus la audieri şi reţinut pentru 24 de ore.
Profesor universitar din Timisoara prins luand bani de la un student pentru a-l trece examenul
Citiți principiile noastre de moderare aici!