În timp ce Nefa şi Neda sunt specializate pe depistarea drogurilor, explozibililor şi ţigărilor de contrabandă, Lad este un câine de „urmă”, antrenat să găsească migranţii care traversează ilegal frontiera cu România.
Palmaresul celor trei câini este unul impresionant. Ultima captură, reuşită de Neda, a fost la Jimbolia, în urmă cu câteva săptămâni. În timp ce se juca printre maşini, ciobănescul german a devenit brusc agitat. Poliţiştul de frontiera care o are în grijă şi-a dat seama imediat că Neda a descoperit ceva. La un control amănunţit, poliţiştii de frontiera au depistat, bine ascunse în două autoturisme, peste 40 de cartuşe de ţigări de contrabandă.
Iar abilităţile patrupedelor nu se opresc aici, ele putând să descopere orice drog în doar câteva secunde, indiferent de cât de bine ar fi ascuns într-un autoturism.
Datorită succesului de până acum, în viitorul apropiat poliţiştii de frontiera din Timiş vor mai primi încă 16 căţei, pe care îi vor antrena să depisteze infractori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!