Asta pentru că în aceste zile biciclistul din Lugoj se apropia de ţinta finală a călătoriei sale – Iran, unde accesul la Internet este limitat. Vineri, biciclistul a ajuns la destinație. Biciclistul a pus şi o fotografie pe pagina sa de Facebook, imediat ce a revenit online, din Istanbul.
“Ghici cine s-a întors? Doar o scurtă privire la cele zece zile de aventuri în Persia. Acum sunt în Istanbul, de dimineaţă. În curând voi reveni cu mai multe surprize”, a scris Silviu Cadia în 5 iunie pe pagina unde-şi “aşterne” povestea călătoriei sale – https://www.facebook.com/pages/The-Road-The-Happiness/1550266625227202?fref=ts.
Într-o postare anterioară, din 26 mai, Silviu anunța că se apropie de finalul călătoriei sale. După trei zile de aşteptare într-un oraş turcesc, vremea s-a îmbunătăţit, aşa că a plecat spre Iran, ţinta finală a călătoriei sale. A anunţat de altfel că nu va avea acces la contul său de Facebook în această țară.
Spre finalul călătoriei, tânărul a început căutarea unei persoane care are nevoie de o bicicletă. Nu de alta, dar Silviu a spus că se va întoarce de acolo cu avionul, încă de la plecarea sa din Timişoara, ceea ce a şi făcut. Vineri, acesta a juns în Iran şi a luat un avion spre Istanbul, unde se află și în prezent, iar luni acesta va pleca cu avionul spre Bucureşti. După o săptămână, lugojeanul are a căutat 4.000 de kilometri fericirea va reveni la Timişoara, acolo de unde a plecat în aventura sa în 1 aprilie. A întâlnit de-a lungul călătoriei sale nenumăraţi oameni care i-au spus ce-i face fericiţi, de la muzică până la soarele de dimineaţă.
Silviu a plecat din Timişoara în 1 aprilie pentru a parcurge 4.000 de kilometri cu bicicleta până în Iran. Tânărul şi-a “vândut” zilele de călătorie pentru a o ajuta pe Karina, o fetiţă de 3 ani, din Deva, care are nevoie de o operaţie urgentă, ce costă 40.000 de euro. Zilele sale de călătorie au putut fi cumpărate cu 25 de euro (100 de lei) bucata. În schimb, cei care au donat bani au primit de la Silviu o scrisoare timbrată din locul în care se afla pe parcursul călătoriei şi un rezumat al acelei zile, plus o schiţă desenată de chiar de tânărul biciclist. Costul călătoriei este achitat de şefii lui Silviu, de la firma la care acesta lucrează. Puteţi dona bani direct Karinei, în conturile menționate mai jos.
CIF 18212553:
EURO: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
RON: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500
BRD GSG SMCC, code SWIFT BRDEROBU
Cei care vor să facă o donație trebuie să menționeze faptul că banii sunt pentru Karina Ciorogar.
Alte articole pe aceeași temă:
Biciclistul plecat in lume sa-i intrebe pe oameni ce-i face fericiti a ajuns in Bulgaria
Citiți principiile noastre de moderare aici!