Potrivit edilului-șef, șoferii beneficiază de undă verde pe patru tronsoane mari din oraș: Bd. Liviu Rebreanu – de la Calea Șagului până la AEM și invers, de la Simion Bărnuțiu pe Take Ionescu până la Punctele Cardinale, de la Banca Națională până la Michelangelo și de la Michelangelo până la Spitalul Județean, la intersecția străzii Arieș cu Bd. Liviu Rebreanu. Se lucrează în această perioadă la sincronizarea semafoarelor pentru undă verde de la Calea Lipovei, de la intrarea dinspre Dumbrăvița, până la Punctele Cardinale.
Acesta din urmă „va fi un tronson de undă verde foarte important, cum, de altfel, sunt și celelalte. Trebuie înțeles că aducerea mai multor mașini printr-o eficientizare a traficului din zonele periferice în zona centrală va crea, în mod natural, și inevitabil, aglomerații mai mari în aceste zone centrale pentru care nu avem descărcare în momentul de față. Mă refer aici la Punctele Cardinale și la Piața Mărăști. În momentul în care Pasajul Popa Șapcă va fi lărgit la patru benzi și strada Popa Șapcă la fel, atunci se va produce o descărcare mult mai bună la Punctele Cardinale. Similar stau lucrurile în Mărăști, zonă care a devenit cea mai aglomerată acum. Noi am dat drumul unui proiect de creare a unei benzi suplimentare în girație, ea va ajuta, dar nu va fi o soluție care să schimbe radical lucrurile. Când vom da în folosință la Pasajul Jiul încă o bandă și ne străduim să facem lucrul acesta până la sfârșitul acestui an, dacă vremea ne va permite, imediat se va simți că mai multe mașini vor trece prin acea zonă din partea de sud în partea de nord și viceversa și nu vor mai ajunge în Mărăști. Modificări spectaculoase, radical, în bine, vor apărea atunci când vom avea Pasajul Solventul finalizat, dar asta se va întâmpla prin anul 2018, sperăm noi, spre sfârșitul anului 2018”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Oricum, edilul-șef este de părere că șoferii au început să aibă încredere în Semaforișoara și că momentan nu se pot vedea îmbunătățiri în trafic. Ar trebui să avem așteptări abia după trei luni de la pornirea sistemului, adică la începutul lunii februarie.
„Continuăm pe linia aceasta, a realizării de tronsoane cu undă verde. Deja am văzut că lumea a început să aibă încredere în sistem, văzând rezultatele concrete. Așteptările de îmbunătățire în trafic înainte de data de 1 noiembrie au fost total fără acoperire, eu mereu am încercat să atrag atenția tuturor să nu aibă astfel de așteptări, pentru că era păcat să se producă dezamăgiri fără niciun rost. Linia trebuie trasă la trei luni după data de 1 noiembrie. Noi suntem la început și avem deja patru tronsoane unde unda verde funcționează”, a completat Robu.
Cât despre cel de-al treilea tronson cu undă verde, primarul susține că șoferii care intră în Timișoara dinspre Dumbrăvița se vor bucura în curând de semafoare sincronizate. Pe verde.
Citiți principiile noastre de moderare aici!