Camelia Fetița, este, oficial, director plin al Casei de Cultură a Timișoarei. A avut un singur contracandidat la concurs, dar acesta nu a trecut de etapa I, adică de proiectul de management, care a fost notat cu 6,56. Camelia Fetița a luat 9,45 la proiectul de management și 9,35 la interviul desfășurat prin Zoom. A fost declarată câștigătoare cu 9,40.
„Casa de Cultură a Municipiului Timișoara poate și trebuie să rămână un sprijin al comunității culturale timișorene, atât de încercată în acest an. Plecarea dintre noi a prof. Pavel Dehelean a lăsat un gol imens. Experiența doamnei Mingasson în coordonarea și evaluarea proiectelor culturale de anvergură este o garanție că această instituție este pe mâini bune până la organizarea concursului”, declara primarul Dominic Fritz în luna aprilie, după semnarea dispoziției de primar prin care a făcut numirea.
Noua directoare a Casei de Cultură a organizat anul acesta prima ediție a evenimentului „Stărzi pentru comunitate”, cu 39.000 de euro. Au fost două zile cu trafic închis și fel de fel de evenimente în centrul orașului, iar participanții au fost în număr de 3.500, după estimarea organizatorilor. Ea a transformat anul acesta tradiționala rugă a Timișoarei în evenimentul numit Banatica, în care a inclus și Festivalul Minorităților, pe care l-a numit „Rubik Cub Multicultural”.
După numirea din aprilie, Camelia Fetița spunea că este onorată de propunerea primarului, pe care a catalogat-o total neașteptată.
„Casa de Cultură este o instituție care are o contribuție importantă la promovarea valorilor culturale ale Timișoarei și ale Banatului, dar și la exprimarea acestora în context european”, declara ea atunci.
Camelia Fetița (Mingasson) este absolventă a Facultății de Litere a UVT și a unui master în Management Cultural European, la Universitatea Paris 8. Din 2009 este președintele Asociaţiei Culturale Kratima, alături de care a derulat mai multe proiecte educaționale și culturale.
Pe aceeași temă:
Camelia Mingasson, noul director de la Casa de Cultură a Timișoarei. Vine după Dehelean
Trimite articolul
XFetița de Casă
-
Baluba, suferi rău?
-
nu, doar cred ca a prins perioada “anterioara” si stie care e rolul “Casei” in peisajul local…economic, politic si social
-
Deci asta era autoarea inepțiilor pe bani mulți!
Doar când văd cum se hăhăie….