Asociația Timișoara Capitală Culturală și Prin Banat, au invitat în cadrul proiectului Cămine în Mișcare artiști din toată țara să-și trimită lucrările inspirate din amintirile bănățenilor. Artiștii mai au la dispoziție trei zile în care își pot propune creațiile, iar în total, 10 artiști vor fi selectați să pună în valoare istoria și experiențele familiilor din Banat, prin intermediul creațiilor și intervenților culturale inspirate din amintirile bănățenilor.
„În ‘51, de Rusalii, ne-o dus la Bărăgan, în vagoane de animale. Nu am luat nimic de acasă, eram oameni săraci. Într-un vagon eram 3 familii. Eram păziți de către un grănicer. Nu care, cumva să fugi. Dar unde să fugi?!”.
„Era pe drumuri de 7 zile, uitase ultima oară când mâncase și avea gura uscată de frică, nu de sete. Băiatul ei se stingea, lovit de un blestem”.
„Bunica mea a fost de două ori în America. Era mama mamei. La 16 ani a plecat, împreună cu altă fată din sat. Nouă săptămâni a fost pe apă. Vaporul pleca din Germania, de la Bremen. A lucrat doi ani de zile la o fabrică de bomboane, a venit acasă, părinții au putut să cumpere casa. Între timp s-a căsătorit aici. A a doua oară a plecat cu bărbatul ei, au venit înapoi după 2-3 ani și au cumpărat pământ”.
„Acestea sunt doar câteva dintre amintirile povestite de localnici din Banat. Dureroase, sincere, spun povestea unei epoci care nu trebuie uitată. Pornind de la aceste amintiri, în acest an, 10 artiști vor realiza proiecte și intervenții culturale pe tema migrației, mărturii ale trecutului Banatului. Artiștii vor fi selectați în baza unui concurs de proiecte care se va încheia în 18 octombrie”, ne transmit cei de la TM2021.
Sunt căutați artiști vizuali, multimedia, scriitori, jurnaliști care vor crea 10 noi produse cultural-artistice (arte vizuale, teatru, muzică, artă digitală, intervenție culturală), pornind de la arhiva documentară a proiectului realizată între anii 2017-2019 și disponibilă pe www.camineinmiscare.ro/concurs. În cadrul concursului vor fi oferite 5 premii în valoare de 25.000 de lei pentru proiecte care se vor desfășura pe domeniul public/outdoor, respectiv 5 premii în valoare de 15.000 de lei pentru proiecte gândite pentru a se desfășura în interior/spații închise.
Proiectele participante vor fi transmise la adresa de e-mail: camineinmiscare@prinbanat.ro
Mai multe detalii găsiți pe www.camineinmiscare.ro/concurs sau pe www.timisoara2021.ro .
Perioada de desfășurare:
Dată limită de înscriere: 18 octombrie
Jurizare: 19-21 octombrie
Desemnarea propunerilor câștigătoare: 21 octombrie
Prezentarea lucrărilor: 5-12 decembrie
Cămine în Mișcare, un program al Asociației Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, a plecat de la studierea fenomenului migrației, ca o provocare a timpurilor noastre și a fost gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur.
Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este o inițiativă inclusă în Programul Cultural Timișoara Capitala Europeană a Culturii, produs de Asociația Prin Banat, finanțat de Primăria Municipiului Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!