Campania „Familii fericite cu bonuri oferite” este campania deja tradițională a celor de la Look Inside prin care sunt ajutate familiile nevoiașe. Timișorenii pot dona alimente neperisabile (orez, ulei, zahăr, făină, mălai, paste, conserve, dulciuri) și produse de igienă (detergent, săpun, hârtie igenică, șampon, pastă și periuțe de dinți). Pachetele vor ajunge la familiile din Secaș și Crivobara.
„Produsele strânse vor aduce un minim de ajutor unui număr de 18 familii nevoiașe din localitățile Secaș și Crivobara”, transmit reprezentanții Look Inside, pe Facebook.
Joi, 25 martie, începând cu ora 19 la sediul Look Inside (str. Zugrav Nedelcu, nr .9, în clădirea cu bijuteria Dinamo, Piața Maria) se pot dona produsele, iar sâmbătă, 27 martie va avea loc livrarea către aceste familii.
„Vă așteptăm în măsura posibilităților pe cei care doriți să vă deschideți sufletul către cei de lângă noi”, conchid reprezentanții Look Inside.
Asociația Look Inside a colectat alimente și produse de igienă și în februarie, pentru 14 familii din satul Șipet, în care sunt îngrijiți peste 50 de copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!