Campania derulată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH) s-a desfășurat timp de o lună și jumătate în mai multe județe din țară, printre care și Timișul, unde au fost testate 2363 de persoane. Campania care a demarat în județ în 1 februarie rămâne deschisă în continuare, dar cei care vor să se testeze trebuie să se grăbească, pentru că testele gratuite sunt aproape de epuizare. Acestea sunt disponibile la filialele Bioclinica din județ și Timișoara. La nivel național au fost testate peste 35.000 de persoane, alte 15.000 de teste fiind încă disponibile.
“Estimăm că până la sfârşitul săptămânii viitoare toate testele se vor epuiza. Ţinând cont de numărul mare de persoane testate în mai puţin de o lună şi jumătate de la startul campaniei, credem că este încă un argument al necesităţii testării pentru virusul hepatitic C, dar şi B, in randul populatiei, şi speram în implicarea autorităţilor”, a declarat Cezar Irimia, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice.
Pentru toți cei care au nevoie de răspunsuri legate de virusul hepatic, va fi lansat un call-center în 15 martie. Linia va fi disponibilă la tarif normal de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.00. Întrebărilor va răspunde un operator pe loc, iar dacă acestea necesită un răspuns laborios, ce nu poate fi oferit pe loc, problemele vor fi direcționate către medicii și specialiștii colaboratori ai Asociației. În aceste cazuri, răspunsurile se vor primi în 72 de ore. Linia telefonică va putea fi apelată și în afara intervalului orar specificat, apelurile fiind înregistrate. Pentru a primi un răspuns, apelanții vor trebui să își lase numele și numărul de telefon. Linia urmează să fie accesibilă pentru mai multe patologii, precum cancer, hemofilie, boli autoimune sau diabet.
“Call Center-ul e important pentru dirijarea pacientului în primii paşi în lupta cu boala, pentru informarea lui cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are. Ne dorim, de asemenea, să ataşăm acestui call center şi un telverde pentru populaţia rurală care trăieşte la limita subzistenţei şi care nu-şi permite nici măcar un apel cu tarif normal”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele APCR.
Asociația cere și înființarea unui registru unic pentru pacienții cu hepatită, ce ar conferi statistica necesară construirii bugetelor anuale, monitorizarea pacienților și costurile per pacient. Medicii din domeniu estimează că că în România trăiesc 600.000 de persoane purtătoare ale virușilor hepatici B și C. Rezultatele testelor efectuate vor fi făcute publice după încheierea campaniei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!