Ana Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă, se va afla la Timișoara sâmbătă și duminică, 27 și 28 octombrie, pentru a-i susține pe micii participanți la Cupa Floreta 2018.
Cu această ocazie, sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 15.00, campioana va prezenta micilor scrimeri din cadrul Cupei Floreta, cartea pentru copii „En Garde! Fetița cu masca tricoloră”, un concept editorial de Alina Bâltâc cu ilustrații de Gabi Toma și care spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României! Evenimentul va avea loc în sala de sport a Universității de Vest din Timișoara.
„Volumul, dedicat copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, căreia toți cei dragi îi spuneau Brânzica, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020. Pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine universul scrimei, cartea cuprinde și mici casete explicative cu informații, precum și o serie de jocuri de cuvinte și perspicacitate” ne transmit organizatorii.
“Am ajuns campioană datorită ambiţiei şi a oamenilor din jurul meu. Acum e momentul să fiu eu însămi unul dintre acei oameni pentru alţi copii care se visează campioni. Iar campioni găsim în orice domeniu, nu doar în sport”, ne spune Ana-Maria Brânză.
Cartea „En garde! Fetița cu masca tricoloră” este disponibila pe site-ul www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 45 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!