Trei dintre elevii liceului au intrat în componenţa loturilor olimpice lărgite ale României după Olimpiadele Naţionale desfăşurate în perioada 16 – 28 aprilie 2016. În afară de cei trei elevi care au intrat în componența loturilor naționale, Moisilul mai are și alți olimpici, iar lista nu este una scurtă.
Oneci Codrin Paul (clasa a XI-a) s-a calificat în loturile olimpice lărgite pentru Olimpiada Internaţională de Fizică şi pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică. Codrin a obţinut două medalii de aur la fazele naţionale ale Olimpiadelor de Fizică şi de Astronomie şi Astrofizică. La fizică Codrin a mai obţinut o menţiune (a fost al patrulea pe ţară), iar la astronomie şi astrofizică a obţinut şi premiul II.
Malekshahian Alexandru (clasa a XI-a) s-a calificat în lotul olimpic lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Matematică. Alexandru a obţinut premiul II la etapa naţională a olimpiadei şi medalie de aur.
Rochian Vlad (clasa a XI-a) s-a calificat în lotul olimpic lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Informatică. Vlad a obţinut menţiune şi medalie de argint.
Elevul Suciu Tudor (clasa a XI-a), după ce a câştigat concursul naţional, s-a calificat la faza internaţională a competiţiei de Public Speaking ce se va desfăşura la Londra în perioada 9-15.
Eleva Lucaciu Roxana (clasa a XI-a) a obţinut, alături de partenerul ei Paul Rednic, locul I la Campionatul European de Dans Sportiv şi s-a calificat la faza internaţională a competiţiei.
Elevul Mohuţ Andrei (clasa a XI-a) va fi unul dintre cei şase elevi care vor reprezenta România la „Young Physicists Tournament”, care se va desfăşura în Rusia, la sfârşitul lunii iunie. Andrei a obţinut medalie de bronz la Olimpiada Naţională de Fizică.
Elevul Cighi Mihai (clasa a X-a) a devenit vicecampion naţional la karate.
Rezultate excepţionale s-au obţinut la: matematică (o medalie de aur şi patru medalii de bronz), limba germană (premiul I la etapa naţională), informatică (două medalii de argint şi două medalii de bronz), fizică (o medalie de aur, o medalie de argint şi două de bronz), astronomie şi astrofizică (două medalii de aur) şi menţiuni speciale la etapele naţionale ale olimpiadelor de limbi romanice, de ştiinţele Pământului, de chimie şi de religie.
Articole pe aceeași temă:
Peste 500 de elevi din toata tara vin la Olimpiada de Fizica de la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!