Peste 2.700 de permise de spargere a dat Primăria Timișoara într-un an firmelor care au avut de făcut lucrări pe domeniul public. Fie că este vorba despre societățile care lucrează pentru Aquatim, Colterm sau pentru firma de gaz, toate cele care nu au respectat legea și nu au reparat ce au distrus așa cum trebuie unde au spart vor fi amendate.
„Azi ni s-au terminat hârtiile tipizate pentru amenzile pe care le scriem. Mai cumpărăm. 2.710 permise de spargeri și intervenție a dat Primăria Timișoara între februarie 2020 și februarie 2021. Sunt mii de gropi în orașul ăsta rezultate din intervențiile de mântuială sau abandonate făcute de operatori și contractorii lor. Nimeni nu i-a luat la rost până acum, lucrurile se rezolvau printr-un telefon și o discuție cu «șefu», nu reparăm trotuarul că «am vorbit la primărie». S-a terminat cu «vorbitul»”, a anunțat viceprimarul Timișoarei.
Ruben Lațcău spune că valoarea amenzilor la care s-a lucrat și care se trimit începând de vineri, 26 februarie, ajunge la 170.000 de lei, adică aproape 35.000 de euro.
„Avem nevoie să ne respectăm unii pe alții și să ne respectăm orașul. Nu putem să lăsăm cu săptămânile nisip și noroi printr-o intervenție pe care trebuie să o astupăm în cinci zile. Vreau să înțelegem cu toții că Timișoara nu mai este orașul nimănui sau al lui șefu. Trebuie să începem să ne respectăm unii pe alții. Schimbarea nu se va întâmpla peste noapte, dar facem pașii spre normalitate. Inspectorii Direcției Tehnice au început să iasă în teren și vom continua acestă campanie de verificări”, a conchis Lațcău.
Vă reamintim, reprezentanții primăriei și-au amintit și prin primăvara lui 2019 de permisele de spargere date și de dezastrul rămas în urma firmelor. Într-o informare făcută publică atunci, fosta administrație ne anunța că societatea primăriei, Colterm, era campioană la spart orașul.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XSi cu praful cum ramane? De ce nu se verifica santierele de constructii, unde camioanele si toate masinile ies pe asfalt pline cu noroi? Peste tot numai PRAF, PRAF, PRAF!
Orice spargere trebuie inchisa imediat dupa terminarea interventiei!!
Ce-i aia 5 zile?
De ce sa stam 5 zile in mizerie?
Sunt convins ca banii platiti acoperra toate etapele tehnologice: umplutura in straturi, compactare mecanica, strat fundatie, imbracaminte, etc asa ca operatiile trebuie facute imediat dupa eliminarea defectiunii!!
ati auzit cine-i unchiul lui Latcau? Ezte vorba de escrocul de duzina si penalul Ioan Cojocari…care mai nou se plimba toata ziua prin Primarie trangand sfori. Deci asta e Latcau, un plea plii pus in functie dah infractoru dah unchiu-su.
Cautati pah net “Ghearele lungi ale lui Johnny Cojocari ajung în biroul nepotului, viceprimarul Ruben Laţcău”.
-
Fapte nu Vorbe,ne-am săturat de Fritz&Compani, la lucru ,nimic realizat pînă amu.
-
“Pentru corecta informare, menționez că singura legătură a mea cu Ioan Cojocari este următoarea: bunicul patern al soției mele a fost vărul tatălui lui Ioan Cojocari.” E un articol mai incolo. Ti-e ciuda ca a disparut dosul de lins, nu?
Si pe ei cine-i amendeaza ca ne rupem masiniile in toate gropile?
Ar fi minunat și în același timp normal, sa se rezolve odată și problema asta, ce trenează de ani de zile.
35.000 EUR este puțin pt gravitatea faptei. Acest comportament și acest miserupism ar trebui penalizat cu amenzi MAXIME !!! Totalul de 35.000 este o gluma …Speram ca cineva și monitorizează plata/încasarea amenzii, iar in caz de neplata, sa se revină și sa se acționeze la nivelul superior, inclusiv cu o noua amenda, maxima.
Simpatic acest domn Latcau.
La intersectia dintre strada Ioan Barac si Bl. Dambovita troneaza de o saptamana in mijlocul intersectiei un indicator ce anunta sa ocolesti o mare groapa astupata cu nisip din intersectie. Aici nu a “lucrat’ nimeni, dar nici Fritz cu primaria lui nu se inghesuie sa o repare. Daca nici un proiect nu este in stare sa faca, macar sa astupe gropile ramase dupa iarna. Orasul arata gospodarit ca si inainte.
-
Da, e de ceva vreme acolo – dar idioții încă se înghesuie pe banda a doua și pe contrasens peste cei care vor sa vireze la stânga!
Politia lipseste cu desavarsire de pe teren, si aici includ politia rutiera (care odata cu inchiderea cluburilor de noaptea si-a pierdut obiectul muncii – aka filtrele nocturne), politia locala, politia comunitara (nu am mai vazut picior de comunitar in oras, nici macar in centru).
De ce e important? Orasul devine o mica jungla, in care fiecare face ce vrea, fara consecinte. A aparut in Pta Victoriei un balci cumunal, cu iz de pasune cu destinatie circ. Plin de baloane si butelii cu heliu, artificii kitsch.
M-am gandit sa vin sa pun o taraba cu mici, sa fie complet peisajul, m-as mira sa se sesizeze cineva.
Puneti-va pe treaba, lasati povestile de campanie si masurile populiste si puneti mana pe matura!
Fritz e exact ca nepotul lui cojocari,nu e bun de nimic,doar de latrat!