Vă reamintim, deși lucrările pentru extinderea liniei de tramvai spre cel mai nou mall al Timișoarei au fost aduse în legalitate, după ce Armata a dat controversatul aviz, la sfârșitul lunii ianuarie, mijloacele de transport pe șine încă nu își pot schimba traseul. În calea tramvaielor de pe linia 7 încă stă stația de monitorizare a aerului, care nu putea fi mutată fără aviz de la Bruxelles. Stația stă fix în drumul liniilor de tramvai. A venit avizul, anunță primarul Nicolae Robu, dat, de fapt, de către Ministerul Mediului, dar mai avem de așteptat până când stația va fi efectiv mutată din loc.
Potrivit autorităților locale, acum este nevoie de documentație, inclusiv de o autorizație de construcție. Reprezentanții primăriei ar trebui să găsească și o firmă care să fie autorizată să mute stația de măsurare a calității aerului. Atunci când a fost mutată cea din Piața Libertății, înainte de reabilitarea centrului istoric, Primăria Timișoara a trebuit să lucreze cu aceeași firmă care a montat inițial toate acele stații în oraș, cu aprobarea Comisiei Europene.
Întrebat când va fi mutată efectiv cutia din calea tramvaielor, Robu a răspuns că… nu știe exact, dar că mai sunt foarte puține de făcut.
„Nu pot răspunde la întrebare, știu că acum sunt îndeplinite toate condițiile. Trebuie să se facă mutarea stației și apoi să fie terminate lucrările la linia de tramvai și apoi să se dea drumul. Cei care au investit în noul mall au tot interesul să finalizeze lucrarea în care au alocat sume importante și le-au cheltuit deja. Mai este foarte puțin de făcut. Nu pot da un termen exact”, a declarat Robu.
Momentan nu s-a stabilit nici ce tramvai va merge până la mallul din Șagului. Este clar că acolo va ajunge linia 7, dar Robu și-ar dori să schimbe puțin și traseul liniei 9. Asta într-un viitor mai îndepărtat însă.
Lucrările la extinderea liniei 7 desfășurate pe cheltuiala NEPI, investitorii noului mall, au fost încurcate încă de la început. Inițial, primăria a fost amendată cu 30.000 de lei de către Garda de Mediu pentru că a aprobat începerea lucrărilor fără Acordul de Mediu. Apoi, pe fir a intrat și Armata. La începutul lunii decembrie, primarul dădea vina pe cei din Direcția de Urbanism, pentru că nu au știut că dosarul întocmit de NEPI – firma constructoare – are nevoie și de aprobarea Marelui Stat Major, deoarece liniile de tramvai ar fi considerate obiective strategice.
În 20 decembrie, primarul Timișoarei ne declara că aprobarea de la Armată trebuie să vină până la sfârșitul anului. A venit până la urmă, dar degeaba, până când nu se rezolvă și problema stației buclucașe. Așadar avem aviz, dar nu știm exact când mutăm stația de măsurare a calității aerului.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!