La dezbaterea organizată de Consiliul Local al Tinerilor din Timișoara, marţi, în cadrul proiectului „Forumul Primarilor”, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, au participat Ioan Gârboni, Gheorghe Nodiţi, Adrian Orza, Ilie Bertea, Grigore Trif, Claudiu Butuza şi un reprezentant al lui Nicolae Robu, Dan Diaconu. Faptul că Robu, din cauza stării sale de sănătate, şi-a trimis un înlocuitor la întâlnirea cu tinerii a generat un mic conflict la începutul dezbaterii. Candidatul independent Ioan Gârboni le-a atras atenţia organizatorilor că la dezbatere ar fi trebuit să participe candidaţii, şi nu alte persoane.
„Am înţeles că este o dezbatere cu candidaţii la primărie, nu cu reprezentanţii lor, domnul din stânga meu (n.r. – Dan Diaconu) nu este candidat. Aşa puteam să îl aduc şi eu pe Florin Piersic sau alt actor. Eu am venit la o întâlnire cu candidaţii. Să supunem la vot”, a propus Gârboni. Aceeaşi problemă a fost ridicată şi de consilierul local Ştefan Sandu, prezent în sală. Organizatorii au permis însă ca discuţiile să continue, iar candidatul USL să fie reprezentat de Diaconu.
Tinerii au pregătit trei întrebări pentru candidaţii la primărie. I-au întrebat cum intenţionează să sprijine în cadrul mandatului lor acţiunile pentru tineret, cum văd implementarea Legii 350 din 2006 – Legea Tinerilor şi cum au de gând să susţină un dialog constant cu ei.
Primul care a luat cuvântul a fost candidatul PP-DD Ilie Bertea. Acestea a început prin a-şi prezenta CV-ul, de la studii la activitatea profesională, le-a spus tinerilor că şi-a xeroxat legea şi că şi-a propus să le facă, printre altele, un parc mare de distracţii şi un aqua magic, dar mai întâi că le va inventaria problemele. „O să vă bag în seamă, doar să am această ocazie”, a afirmat Bertea.
Candidatul Alianţei Uniţi pentru Timişoara, Claudiu Butuza, a vorbit despre baza materială destinată activităţilor de tineret, care nu există, a afirmat el, despre faptul că banii alocaţi pentru Poli ar fi putut fi folosiţi în activităţi pentru tineri, iar aceştia nu au fost suficient sprijiniţi.
Independentul Ioan Gârboni a vorbit despre proiectele pe care le-a derulat până acum şi în care au fost implicaţi tinerii, de la premierea copiilor săraci dar cu rezultate bune la învăţătură, la concerte. Totodată, el a propus înfiinţarea unei direcţii în primărie care să se ocupe numai de tineri şi de nevoile lor, iar ca viitorul primar să aibă un expert personal care să se ocupe strict de problemele lor.
Candidatul PDL, Gheorghe Nodiţi, a vorbit despre calitatea învăţământului, care a scăzut în opinia sa în ultimii ani, şi se desfăşoară în condiţii şi spaţii improprii, despre crearea unor programe de tip after-school şi protecţia tinerilor în acest mediu. El le-a propus tinerilor să se constituie în ONG-uri şi să vină periodic la consultări cu administraţia locală. „Nu pot să vă spun că din 11 iunie, când voi deveni primar, fac aia sau aia. Nu vreau să vă promit asta, dar pot să vă promit că veți fi consultați în problemele care vă vizează”, a adăugat Nodiți.
Diaconu a afirmat că până acum a existat „un oarecare sprijin” din partea primăriei şi a consiliului local pentru tineri, însă aceştia au fost sprijiniţi haotic, fiind necesară o strategie. În ceea ce priveşte finanţarea activităţilor de tineret, el a declarat că în acest moment nu există un fond destinat acestora, după cum prevede legea, ci au existat doar anumite sume de bani prevăzute în Agenda culturală, de aceea ar trebui creat un fond special şi ar trebui realizat un incubator pentru organizaţiile neguvernamentale.
Candidatul Uniunii pentru Timiş, Adrian Orza, a afirmat că a ţinut permanent legătura cu tinerii, iar proiectele mari destinate acestora au fost finanţate, dar că ei nu ar trebui scoşi din contextul social. „S-a făcut un recensământ în România şi în urma lui au rezultat 7 milioane de tineri. Se propun tot felul de comisii şi comitete, dar autoritățile fac proiecte pentru toți, tinerii nu pot fi scoşi dintr-un context social. E important să aibă posibilitatea de a se educa într-un mediu sănătos, fie că vorbim de şcoli, acces la servicii de sănătate sau activităţi de entertainment. Legea (n.r. – Legea 350) este o lege UTC-istă din punctul meu de vedere, depăşită”, a declarat Orza, precizând că există o persoană în primărie care ţine legătura cu tinerii, iar pentru acest lucru nu este nevoie de „un aparat imens care să stea şi să nu facă nimic”.
Candidatul PRM, Grigore Trif, le-a explicat tinerilor că „aportul primăriei se face în funcţie de bani şi de voinţă”, dar că fonduri există la buget, abordarea fiind greşită. El a afirmat că ar acorda o atenţie deosebită învăţământului profesional şi ridicării calităţii învăţământului superior în condiţiile în care o diplomă nu înseamnă un loc de muncă asigurat. Trif a încheiat prin a le cere tinerilor să se prezinte la vot.
Citiți principiile noastre de moderare aici!