La Biroul Electoral Municipal, pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara și-au depus candidatura: Nicolae Robu (PNL), Florin Bîrsășteanu (PSD), Elisabeta Dobrescu (Independent), Zsolt Molnar (UDMR), Cosmin Trif (PPU) și Adrian Orza (Independent).
Pentru Consiliul Local Timișoara au depus liste de candidați la Biroul Electoral Municipal, până marți, la ora prânzului: PNL, cap de listă fiind Dan Diaconu, urmat de Ștefan Sandu; PSD, primul pe listă fiind Florin Bîrsășteanu, urmat de Daniel Idolu; PPU, primul pe listă fiind Cosmin Trif, urmat de Traian Pintilie. Pentru Consiliul Local Timișoara și-au depus candidatura și independenții Adrian Orza și Elisabeta Dobrescu.
La Biroul Electoral Județean Timiș și-au depus candidaturile până în miezul zilei de marți, 26 aprilie, patru formațiuni politice și un independent. Astfel, au depus lista de consilieri județeni: PMP, avându-i pe primele două locuri pe Roxana Iliescu și Dorin Cândea; PNL, în frunte cu Alin Popoviciu și Marian Constantin Vasile; ALDE, cu Traian Stancu deschizător de listă, urmat de Ion Davițoiu, și PSD, cu Sorin Grindeanu cap de listă, urmat de Călin Dobra.
Biroul Electoral Județean Timiș a emis și o hotărâre de respingere a unei candidaturi independente. Este vorba de Hotărârea nr 13 din 22 aprilie, prin care s-a respins candidatura pentru lui Marius Martinescu. Motivul? Conform BEJ Timiș, acesta nu a venit cu numărul necesar de semnături. Martinescu trebuia să depună o listă cu semnături care să cuprindă 1 la sută din numărul alegătorilor din județ (6201 iscălituri de susținere), în schimb a depus un număr de 1.053 semnături de susținere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!