„Având în vedere temperaturile exterioare ridicate şi instituirea codului galben, au fost deschise în municipiul Timişoara puncte de prim ajutor situate în holul Operei, la Gara de Nord şi în Piaţa Unirii, un cort de la Crucea Roşie”, au anunţat, la finalul săptămânii trecute, reprezentanţii Prefecturii Timiş.
Se pare, însă, că timişorenii au reţinut sfaturile medicilor de a se feri de caniculă, pentru că doar câteva persoane trec pragul acestor locaţii. „În primele ore a venit doar o singură persoană. A solicitat apă, nu avea probleme”, spune unul dintre medicii de la punctele de prim ajutor.
Situaţia pare a fi asemănătoare în celelalte locaţii şi, din fericire, Timişoara nu are victime ale caniculei. „De obicei, oamenii vin şi solicită măsurarea tensiunii arteriale, de cele mai multe ori fără justificare. Nu am înregistrat probleme de sănătate majore cauzate de caniculă, nu au fost cazuri pentru care să solicităm ambulanţa”, a mai spus medicul. Punctele menţionate vor rămâne deschise atâta timp cât se menţin temperaturile ridicate.
Cod galben de canicula in Timis
Canicula ii darama, la propriu, pe timisoreni
Zeci de persoane afectate de canicula au solicitat ajutorul medicilor din Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!