Căpriorul salvat la sfârşitul
săptămânii trecute de echipa de
pompieri de la Detaşamentul II Timişoara nu a
ajuns la Zoo, ci este liber. Animalul nu a rămas
în captivitate, ci a fost îngrijit cu
atenţie, iar când starea
sănătăţii sale s-a ameliorat, el a
fost eliberat în natură.
“Avea câteva răni la picioare, pe care
le-am îngrijit. L-am deparazitat şi am vrut
să-i dăm drumul cât mai repede. Cu
cât revine mai repede în natură, cu
atât el se va putea readapta noului habitat. Este
un exemplar reuşit. Are o forţă
incredibilă la doar un an. Sunt convins că
totul va fi în regulă. Nu am mai avut
căprioare, dar a fost o experienţă
interesantă“, spune veterinarul de la
Danyflor, firma care se ocupă de ecarisaj, unde a
fost dus căpriorul după ce a fost salvat de
pompieri.
La sugestia reprezentanţilor primăriei, au
fost consultaţi cei de la Direcţia
Silvică şi Asociaţia
Vânătorilor, iar animalul a fost dus,
miercuri după-amiază, în pădurea
de la Moşniţa Veche. “Avem o
poieniţă unde se adună ciutele. Sunt cam
50 în această zonă. Are umbră,
apă, de mâncare“, a arătat
pădurarul, care a condus escorta până
la marginea pădurii. După ce a fost
deparazitat, animalul a fost eliberat. A protestat
când i-au fost dezlegate picioarele, a ezitat
puţin, după care s-a refugiat într-un
tufiş, la umbră. Când a observat
că nimeni nu-l urmăreşte, căpriorul
a dispărut în pădure, în
libertate.
Pompierii timişoreni au
salvat un căprior
Citiți principiile noastre de moderare aici!