Acțiunea polițiștilor a avut loc în noaptea de marți spre miercuri. Oamenii legii au reușit să pună mâna pe doi traficanți de droguri sârbi de origine albaneză, care transportau într-un autoturism 4,5 kilograme de heroină. Cei doi făceau parte dintr-o rețea de traficanți care opera pe relația Turcia-Albania-Italia via Bulgaria și România.
Polițiștii povestesc că valoarea drogurilor este de aproximativ 250.000 de euro, iar puritatea este una extrem de ridicată. Cel mai probabil, spun anchetatorii, cei doi ar fi urmat să amestece drogul cu substanțe compatibile pentru a-l ”îndoi” și a-l vinde.
Cei doi au fost săltați de mascați și de polițiștii de la crimă organizată, iar acum sunt în arestul IPJ Timiș pentru următoarele 24 de ore. Ei urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
„Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timişoara au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de cele doua persoane urmând a fi solicitată instanţei arestarea preventivă. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Operaţiuni Speciale Timişoara şi Serviciul Român de Informaţii”, povestesc procurorii DIICOT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!