Autorităţile au observat, în noaptea de joi spre vineri, o autoutilitară marca Renault, oprită în apropierea liniei de frontieră cu Serbia, la volanul căreia se afla un bărbat. Având suspiciuni cu privire la faptul că acesta ar putea transporta bunuri accizabile, poliţiştii de frontieră l-au legitimat şi au verificat autovehiculul.
Cu această ocazie, oamenii legii au constatat că şoferul, Alin G., un tânăr de numai 20 de ani din judeţul Timiş, avea ascunse în autoutilitară 4.600 de pachete netimbrate de ţigări, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
Marfa de contrabandă a fost confiscată, la fel ca şi maşina, iar tânărul care se afla la volan s-a ales cu dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!