Din primele informații, șoferița unui autoturism Skoda, care circula pe Calea Aradului, pe sensul de intrare în oraș, a ajuns cu mașina pe porțiunea de pământ de pe marginea șoselei și a derapat. Femeia a pierdut controlul autoturismului, care și-a schimbat direcția și a ajuns pe contrasens. Mașina a fost lovită de un Opel și de un autoturism Alfa Romeo, care circulau din direcția opusă, pe benzile 1 și 2.
În urma impactului violent, toate mașinile implicate în accident au fost avariate. La locul accidentului au ajuns de urgență echipaje de poliție, pompieri și prim-ajutor. Doctorii de pe ambulanță au acordat îngrijiri medicale victimelor, care au fost transportate la spital.
Singurul care nu a avut nevoie de asistență medicală a fost șoferul autoturismului Afla Romeo, care era singur în mașină. Atât șoferița din Skoda, cât și persoanele din Opel, patru adulți și doi copii, au fost rănite. Unul dintre copii s-a ales cu mâna rupă, iar șoferul din Opel a acuzat dureri la coloană.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce condiții s-a petrecut accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!