Atracția principală a Caravanei ROENEF este casa demonstrativă nZEB, unde vizitatorii vor putea explora cele mai moderne soluții de eficiență energetică pentru clădiri, toate conform standardelor nZEB. Publicul, format din specialiști și persoane interesate de acest subiect, va avea oportunitatea de a participa la seminare și prezentări interactive, care vor aborda tehnologii avansate și bune practici în optimizarea consumului energetic al clădirilor.
„Încheiem cu bucurie acest traseu la Timișoara, un oraș care a demonstrat mereu deschidere către inovație. Prin intermediul Caravanei ROENEF, dorim să aducem în atenția publicului soluții eficiente din punct de vedere energetic, care contribuie nu doar la reducerea costurilor, ci și a impactului asupra mediului. De asemenea, vom prezenta oportunități de finanțare menite să faciliteze accesul la aceste tehnologii pentru toți cei interesați să le implementeze. Invităm timișorenii să ni se alăture și să descopere cum pot contribui la un viitor mai sustenabil, prin alegeri responsabile”, a declarat Mihai Moia, director executiv ROENEF.
Evenimentul va avea loc pe 10 octombrie, între orele 14:30 și 18:30, în Piața Victoriei, pe platoul din fața Operei Naționale Române, iar pe 11 octombrie între orele 09:30 și 13:30 în sala de la parterul Centrului de Proiecte din Timișoara, situat în strada Vasile Alecsandri, nr. 1. Pe lângă reprezentanți ai autorităților locale, vor fi prezenți și reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Mihai Moia – director executiv ROENEF, Marilen-Gabriel Pirtea – rector al Universității de Vest din Timișoara, Sabrina Ene-Butnariu – arhitect și colaborator al proiectului casei demonstrative nZEB, precum și reprezentanți ai Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR) și ING Bank România.
Caravana ROENEF este deschisă tuturor celor interesați de eficiența energetică în clădiri, fie că sunt proiectanți, auditori energetici, autorități locale, dezvoltatori imobiliari, constructori sau utilizatori finali de spații rezidențiale și comerciale.
Participarea la eveniment este gratuită pentru publicul larg.
Caravana ROENEF este un proiect susținut de parteneri importanți precum ING Bank România – sponsorul principal, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul aparatului de lucru al Guvernului României și companiile: Alukonigstahl, Aluprof România, Daikin, Danfoss, Knauf Insulation, Peri România, Rockwool, Saint-Gobain, Schneider Electric, Signify, Somfy, Ursa România, Velux și Fibran – care au pus la dispoziție soluții și echipamente de înaltă eficiență energetică integrate în casa demonstrativă nZEB.
Caravana – proiect organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, se bucură și de sprijinul unor parteneri instituționali precum Glulam, Equitone, Energypro Dezvoltare, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Vată Minerală din România și Asociația Municipiilor din România, DP World Logistics și Dako.
Despre ROENEF
Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) este o organizație dedicată promovării celor mai eficiente soluții pentru sectorul construcțiilor din România. Prin proiectele și inițiativele sale, ROENEF contribuie la creșterea calității vieții și protejarea mediului înconjurător.
ROENEF reunește 13 companii, inclusiv Alukonigstahl, Aluprof România, Daikin, Danfoss, Knauf Insulation, Peri România, Rockwool, Saint-Gobain, Schneider Electric, Signify, Somfy, Ursa România și Velux.
()
Citiți principiile noastre de moderare aici!