Locuintă veche sau nouă? Aceasta este una dintre intrebările pe care și le pun cumpărătorii de apartamente atunci când își caută locuință. Ce înseamnă însă apartament nou și ce înseamnă locuință veche și care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui tip de unitate locativă?
”În piața imobiliară din Timișoara apartamentele noi sunt denumite, în general, cele situate în clădirile construite după anul 2000. Există și o categorie de clienți care preferă să denumească apartamente noi doar unitățile locative noi livrate în momentul achiziției”, spune Eugen Encuțescu, manager al companiei de consultanță imobiliară Eugene Estate.
Avantajele apartamentelor din blocurile vechi sunt generate, în principal, de poziționare, deoarece se găsesc în toate zonele orașului, în timp ce locuințele noi se găsesc, de obicei, în zonele periferice ale orașului. Apartamentele noi prezintă însă avantaje prin prisma finisajelor noi, implicit inexistența unor alte costuri adiționale de investiție în afară de costul achiziției.
Locuințe vechi versus noi: Prețul e același
Apartamentele din imobile noi sunt avantajate în detrimentul celor din imobile vechi printr-o valoare mai ridicată a evaluării bancare și printr-un plafon mai ridicat în cadrul programului „Prima Casă”. Astfel, dacă în cazul imobilelor vechi în cadrul programului „Prima Casă” valoarea finanțată este de 57.000 euro, în cazul celor noi valoarea finanțată este de 66.500 euro.
”Dezavantajele locuințelor vechi clamate de către cumpărători sunt legate de structura învechită, instalații vechi și finisaje. Toate acestea generează costuri suplimentare pentru a putea aduce imobilul în condiții optime de locuire. Există o categorie de clienți care au anumite reticențe pentru ansamblurile rezidențiale noi, deoarece au existat, și din păcate încă se mai construiesc, imobile în condiții nu tocmai optime. În același timp însă, în piață sunt și imobile noi foarte bine construite”, spune Eugen Encuțescu.
Prețul nu mai este un factor diferențiator între cele două tipuri de locuințe, întrucât, pe metru pătrat util, nivelul este aproximativ același, iar creșterea din acest an este, pe ambele segmente, de aproximativ 10%.
”Anul acesta prețul pe cele două segmente a evoluat pozitiv cu aproximativ 10 puncte procentuale, existând o simetrie aproape perfectă între cele două categorii. Cererea a fost de asemenea în creștere, fiind motorul principal în accelerarea creșterii prețurilor. Nu poate fi determinată o tipologie exactă a cumpărătorilor în funcție de cele două categorii. O caracteristică generală a cumpărătorului de apartament nou este aceea că achiziționează prin intermediul unui credit bancar și este o persoană tânără în general la prima achiziție de locuință”, precizează Eugen Encuțescu.
Andrei Panait
(915516)
Citiți principiile noastre de moderare aici!