Ziua Timișoarei se celebrează an de an în 3 august, marcând momentul în care trupele românești au intrat în capitala Banatului, la 3 august 1919, la comanda colonelului Virgil Economu.
Manifestările dedicate zilei orașului anul acesta încep în 3 august, de la ora 9. În Piața Petru Maior vor fi depuse coroane la bustul colonelului care s-a aflat în fruntea trupelor române. De la ora 10, în Piața Unirii, va avea loc o ceremonie publică prin care se vor marca 98 de ani de la unirea Banatului cu România și de la instaurarea administrației românești în Timișoara.
Tradiționala ședință festivă a Consiliului Local Timișoara va avea loc la ora 13, în Sala de Consiliu a primăriei.
Seara se încheie cu concerte. De la ora 20, pe scena special amenajată în Piața Victoriei vor urca Vanotek, Antonia, The Motans și Carla’s Dreams.
Pe tot parcursul zilei de vineri, 4 august, sunt programate manifestări sportive. Începe și Festivalul Blues pentru Timișoara, tot în Piața Victoriei.
Sâmbătă, 5 august, de la ora 20, vor concerta Phaser, The Weekend Band și Loredana. Înainte de concertul Loredanei va fi un moment de magie, cu Lorenzo Cristian Magic.
„Ziua Timişoarei, 3 August, a devenit ziua oraşului prin Horărârea de Consiliu Local nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre se marchează ca zi a oraşului momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti. În ultimii ani, de Ziua Timişoarei, municipalitatea a oferit timişorenilor momente de bucurie şi destindere cu ocazia zilei oraşului lor. Vă aşteptăm, aşadar, alături de noi, să sărbătorim împreună ziua oraşului nostru”, transmit reprezentanții primăriei.
Surse foto: Facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!