Alături de coordonatoarea Smaranda Vultur, invitați speciali vor fi Bianca Barbu, Werner Kremm, Viorel Marineasa și Daniel Vighi. Artistul plastic Renée Renard va prezenta proiectul „Un drum cât o sută de vieţi”.
Sunt trei secole de când primii germani au fost colonizaţi în Banat, prezenţa lor jucând un rol important în regiune, atât din punct de vedere economic, cât şi politic şi cultural. Într-o a doua ediție revăzută și considerabil adăugită, volumul coordonat de Smaranda Vultur reuneşte interviuri autobiografice şi studii antropologice despre minoritatea germană din Banat, care creionează imaginea de ieri şi de azi a unei etnii, precum şi repere importante ale istoriei sale sociale.
„Mărturiile celor care au traversat perioada de nazificare, războiul, care au pierdut prin expropriere sau colectivizare accesul la transmiterea bunurilor, au cunoscut la o vârstă extrem de fragedă deportările, separarea de familie şi munca epuizantă sunt mai dramatice, mai încărcate de emoţii atunci când cei care relatează nu au câştigat prin trecerea timpului o anume detaşare şi distanţare analitică.
Sunt – în cazul deportaţilor în URSS mai ales (jumătate dintre interviuri fiind cu unii dintre ei) – adevărate poveşti de supravieţuire, fără tonalităţi eroizante, care le-ar face mai puţin credibile. Descrierile condiţiilor din lagăr sunt uneori cinematografice, apropiindu-se prin detalii de puterea de impact a unui text literar, pe principiul că realitatea, în condiţii extreme, concurează ficţiunea”, a declarat coordonatoarea Smaranda Vultur.
Smaranda Vultur este doctor în filologie, scriitoare, critic literar, specialistă în antropologie culturală şi istorie orală. A publicat mai multe cărţi cu interviuri autobiografice şi povestiri de viaţă, dintre care „Memoria salvată. Evreii din Banat ieri şi azi”, carte pe care a coordonat-o în 2002.
Citiți principiile noastre de moderare aici!