În parc
Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Bucureşti, Humanitas, 2007.
Acţiunea începe într-un parc. Începe şi tu cartea aşa. Pe o bancă. Diavolul se va aşeza lângă tine. E subţiratic, distins, poartă pince-nez. Behemoth, Koroviev, Azazello şi frumoasa Hella, gaşca „necuratului” cu iz de aristrocrat. Dimineaţa, tot el, distinsul încornorat, te va servi cu crenvuşti marinaţi şi alte minunăţii – ca să te trezeşti din mahmureală. Meniul romanului e însă mult mai bogat.Vei citi, cum se zice, în draci. O capodoperă la care autorul a lucrat până în ultima zi de viaţă. O parabolă a totalitarismului, a „satanizării”… sociale, a răului pogorât printre oameni, adică ieşit la iveală din demonii-cetăţeni.
La birou
Amelie Nothomb, Uimire şi cutremur (roman), Iaşi, Polirom, 2006.
Eşti subalternul tuturor? Simţi că toate-ţi ies anapoda? Atunci, cu siguranţă, te afli în pielea lui Amelie. Îţi recomandăm să citeşti pe sub masă, nu cumva să fii surprins de toate categoriile de şefi, ba chiar de şeful-şefilor, iar la urmă să împărtăşeşti soarta eroinei. Care a fost soarta ei? Te lăsăm pe tine să afli. Şi nu-ţi fă griji, cartea o vei citi rapid. Nu iroseşti prea mult din timpul destinat muncii…
Banc
Bibliotecara îi face fișa unui cititor. La un moment dat, îl întreabă :
– Starea civilă?
– Insuportabilă !!!
Oriunde…
Sorin Stoica, O limbă comună (roman), Polirom, 2005.
Autorul cărții s-a stins la 27 de ani. Cele mai frapante rânduri sunt cele în care începe să-şi înţeleagă, dintr-o perspectivă mai înaltă, biografia. A-ţi transforma existenţa în destin înseamnă, în primul rând, a o/a te înţelege, a descoperi filonul care, străbătând-o, o vertebrează.
E un mod de a te ridica deasupra situaţiei, oricât de tragice. Adică un prim simptom al înălţării. Tot astfel, literatura îşi câştigă profunzimea de pe urmă, altminteri inaccesibilă. Cartea pe care o scrii e, totodată, cartea din mânecă: singura potenţial salvatoare. Fatalitatea se instaurează când şi aşii devin inutili, când nu mai poţi câştiga partida decât prin felul în care (o) pierzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!