Incendiul a fost anunțat în dispeceratul 112 în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2. A fost observat cu întârziere, povestesc salvatorii, iar la sosirea lor se manifesta generalizat la întreg imobilul.
Pompierii au trimis la fața locului 10 subofițeri, un ofițer, dar și două autospeciale de lucru cu apă și spumă. La sosirea salvatorilor flăcările cuprinseseră deja acoperișul casei dar și toate cele cinci camere.
Intervenția a fost îngreunată de vântul care sufla cu putere în zonă, imobilul fiind afectat grav. A fost distrus acoperișul pe o suprafață de 130 de metri pătrați, mobilierul din interior dar și electrocasnice și alte obiecte.
Cei de la ISU Banat spun că, cel mai probabil, totul a pornit de la instalația electrică suprasolicitată. Cablul de alimentare al unui frigider s-a supraîncălzit și s-a aprins pentru ca mai apoi focul să se extindă rapid. Imobilul era în curs de renovare după ce în urmă cu aproximativ doi ani a mai fost cuprins de flăcări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!