Nenorocirea s-a petrecut în localitatea timișeană Teremia Mare luni, cu puțin înainte de prânz.
„La locul intervenției s-au deplasat, din partea Stației de Pompieri Sânnicolau Mare, două autospeciale de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD, un ofițer și nouă subofițeri. În sprijinul acestora a venit și o autospecială a SVSU Teremia Mare. Familia care locuia în acea casă, formată din mama și trei copii minori în vârstă de 2, 5 și respectiv 9 ani s-au autoevacuat din locuință, primind îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD și sunt în afara oricărui pericol, dar vor fi nevoiți să locuiască în altă parte deoarece incendiul a afectat toate încăperile locuinței”, transmit pompierii timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!