Pentru punerea în practică a exercițiului, la fața locului au sosit forțele Ministerului de Interne, Poliția, Poliția de Frontieră, Jandarmeria, mai multe ambulanțe şi echipaje S.M.U.R.D.. Toţi cei prezenţi au simulat măsurile pe care le iau în caz de o astfel de catastrofă. A fost chemată și o echipă de psihologi pentru consilierea victimelor, acestea fiind transportate la o locație stabilită dinainte – Hotelul Pacific. Acțiunea a început la 11.00 și a durat în jur de o oră.
„Desfășurăm un exercițiu de testare a Planului Roșu pentru că orice plan, indiferent de cât de bine îl gândești, precis are lacune și tocmai acestea încercăm să le identificăm. S.M.U.R.D.-ul trebuie să respecte etapele Planului Roșu. Pentru prima intervenţie se adună echipajele care sunt în localitate, după aceea, în cazul în care numărul de victime depășește capacitatea acestora de intervenție, se aduc din județ și mai departe din regiune, putându-se apela inclusiv la sprijin național din partea celorlalte regiuni”, a declarat Mihai Grecu, medic şef S.M.U.R.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!