Începând de luni, 24 august, Direcția de Asistență Socială primește solicitări pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, conform OUG 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizați.
Conform legii, „copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial, fără sprijin material, cu venituri la nivelul veniturilor sociale minime acordate familiei acestora, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar”.
Tichetele sunt emise pe format electronic și pot fi folosite pentru cumpărarea de materiale școlare, cum ar fi articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte lucruri necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație. Tichetul social pe suport electronic va fi pe numele reprezentantului familiei sau pe numele reprezentantului legal al copilului.
Ca să beneficieze de cei 500 de lei, părinții trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- „să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Timișoara;
- venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie a acestui an este de până la 1.115 lei (pentru elevii din ciclul primar și gimnazial) respectiv 284 lei (preșcolari)
- să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală”.
Cererile se găsesc online, dar dosarul trebuie dus fizic
Cererile se pot depune, pentru anul școlar 2020-2021, în perioada 24 august – 4 septembrie, între orele 8-16, la trei sedii ale Direcției de Asistență Socială: Bd. Regele Carol I nr. 10, sediul Serviciului de Beneficii Sociale, str. Cornelia Salcianu nr. 17, Centrul Podul Lung și str. Martir Cernăianu nr. 31, Centrul de Incluziune Socială.
Se pot depune actele și online, la adresa s.beneficiisociale@gmail.com, formularul tip putând fi descărcat de pe site-ul primăriei, însă tot este nevoie de o deplasare la unul dintre sedii, pentru că dosarul cu acte doveditoare trebuie să fie depus la una dintre cele trei adrese, ne informează Rodica Surducan, directorul Direcției de Asistență Socială.
Atenție, este nevoie și de acte doveditoare:
- „actele de identitate ale părinților sau actul de identitate al reprezentantului legal, atât în originat, cât și copie;
- documente din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției;
- dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziția autorității tutelare, potrivit legii);
- certificatele de naștere ale copiilor (original și copie);
- dovada înscrierii la grădiniță/ școală;
- certificat de căsătorie părinți în original și copie (după caz);
- certificat de deces părinte (unde este cazul) în original și copie;
- acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);
- hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz);
- cerere – declarație pe propria răspundere”.
Pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.
Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza în perioada 4-14 septembrie, urmând ca Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului Județului Timiș până în 15 septembrie.
„Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului Județului Timiș, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii”, mai spun cei de la Direcția de Asistență Socială.
Cei 500 de lei de pe tichetul social trebuie cheltuiți timp de un an de la data emiterii, însă numai pe baza actului de identitate al titularului. Tichetele pot fi utilizate doar în anumite magazine, fiecare persoană urmând să primească lista acestora.
Informații suplimentare se pot obține la numărul 0256-220583.
Trimite articolul
XFoarte frumos, asa se bate joc de cei mai defavorizati:
1. De ce in format electronic – multi uita ca cei mai saraci nu au un calculator sau un telefon smart;
2. Multi nu au un email deci pe ce se pun.
Bataie de joc pentru cei fara posibilitati.
-
Pai daca le da banutu’ in mana s-ar putea sa caute sa ia rechizitele de la birt.
-
Eu nu zic sa le de-a bani in mana ci un cupon fizic daca tot ii plimba sa depuna acte…
-
“Cererile se găsesc online, dar dosarul trebuie dus fizic” – sa il fta cainii pe ala care a gandit asa ceva. asa ceva este incredibil.
-
Ia mai terminati cu vaicareala asta ca doar fiecare mai are un vecin,o cunostinta sau o familie binefecatoare care sa le dea posibilitate de a printa cererile si restul,trebuiau sa fie dati numerar ca si carciumele trebuie sa faca vanzare ca doar au suferit pierderi cu pandemia?.Si aveti dreptate ca daca era PSD ul ati fii avut podul si curtea plina de promisiuni ca sa ii votati si dupa vot MICI SI O BERE
-
@Timis2 aia crezi tu ca toti au cunostinte sau familie binefactoare. Asa vorbesti de toti au o imprimanta acasa si tot asa…
Nu uita ca sunt unii care stau la 50km
Uiti ca sunt multi in saracie lucie care traiesc din alocatia copiilor. Apoi sunt persoane cu handicap si tot asa. Chiar daca tu vezi multi ca au telefoane nu inseamna ca au si internet. Stiu persoane care tin telefonul la ei de forma ca nu au bani de o cartela (dar mai de un abonament).
intr-o tara civizilata Direcția de Asistență Socială stia deja la cine sa trimita acele tickete. Si le trimite-au gratuit la cei cu nevoi.
La noi e invers ca doar se doreste sa se ofere cat mai putine tickete. Nu de alta dar nu e exclus sa se faca si acte fictive si sa beneficieze altii de acei bani.-
fotbal1Referitor la internet si imprimanta se pot duce la Direcția de Asistență Socială daca nu au vecini sau cunostinte cu imprimanta si li se fac toate documentele.Referitor la persoanele cu handicap au fiecare un insotitor valid care pentru aceasta activitate este si renumerat.Asta cu uni traiesc din bani de alocatie a copiilor te cred ca deabea asteapta sa vina alocatia si fughita la birtutul din comuna.Dute la birtutul din comuna si ii vezi pe majoritatea care au”LUCRAT”in strainatate cu telefoane de ultima generatie “CUMPARATE”cu mari riscuri de a fii prinsi de politie.Uitate ce sa facut cu bonurile de masa ce sa cumparat pe ele:bautura,tigari si altele bine inteles cu contributia comerciantilor.
-
Eu nu am zis sa le ofere bani ci sa le ofere varianta un cupon pe o hartie sau pe format electronic.
De ce sa ceri la un amarat sa se chinuie cu scos la imprimanta (de pe ce, cum, unde) in loc sa ofere ambele variante. Nu de alta dar tot ii plimba sa depuna acte aiure.
Si dupa cum ziceam, era mai simplu sa verifice in bazele lor de date cei de la Direcția de Asistență Socială si sa trimita la cei nevoiasi. Dar ei au baze de date doar pe hartie (pe PC…) sau au pe PC si nu stiu sa le foloseasca, dar trimit pe format electronic un voucher, iar din cauza asta plimba oameni aiurea.
Defatp in loc sa verifice ei cine are nevoie (sa munceasca), ii cheama pe nevoiasi sa aduca acte (toata munca o pun la cei nevoiasi), ei doar emit acel voucher(probabil automatic si ala).
-
-
-
@Timis2, ce treaba are birtu cu birocratia inutila?
Nu a zis nimeni ca sa le dea bani in loc de acel cupon electronic, ideea era sa poata ajunge in posesia lui fara drumuri si acte inutile.
Probabil ca tu pornesti de la prezumtia ca oricum nu il folosesc cum ar trebui si ca atare e normal sa le ceara teanc de acte nu?
Dupa modul tau de gandire lucrezi sigur la stat!
-
Popor blestemat de sute de ani. Valarie si-au ucis conducatorii, romanii au tradat Germania facand pact cu Bolsevicii, romanii si-au ucis presedintele tarii intr-o zi de Craciun. Nu merita romanii trai linistit. Nici peste 100 ani nu va fi bine in tara asta.
Iar ca sa faci rost de o parte din acte probabil trebuie sa faci alte cereri si alte dosare si sa stai la alte cozi ..ca intr-un final sa le ai toate dupa ce trece si anul 2020.. ca de, doamna de la ghiseul 4 nu lucreaza decat martea si joia ..incepand cu 10 septembrie, acum fiind luna de concedii.
Sunt curios daca cineva din institutia asta a facut o simulare pe un caz concret pentru a observa ce presupune la modul concret un astfel de dosar (aici ma refer la timp si bani)??
Eu unu nu ma mai mir de ce multi ajung sau merg la cersit si furat in alte tari, in general provenind din astfel de familii..sunt trimisi chiar de statul roman prin reprezentantii lor nu foarte competenti, exact ca in exemplu de fata!
-
Gresit. La primarie poti sa depui si sa soliciti documente online. Si se rezolva chiar neasteptat de repede. Probabil aici trebuie depuse personal ca sa verifice identitatea persoanei, fiind vorba de niste bani ce vor fi primiti. Ca online poate oricine sa depuna. Poate cand vom avea toti internet si semnatura electronica (niciodata, ca la noi se plang multi ca au cip in cardul bancar), atunci se vor putea face toate exclusiv online, pentru ca vei raspunde pentru documentele semnate electronic de tine. In Estonia se si voteaza online folosind semnatura electronica.
Bani total irositi pe puradei si pt sustinerea parintilor care-s vesnic in birturi pana suntem noi la munca. Bravo statului Romana si a pestelui de la conducere.
-
Domnilor acestea sunt fonduri europene si pentru a intra in posesia lor trebuie atasate dovezi… foarte mult de umblat nu este iar banii vor fi primiti pe tichete nominale si nu pot fi cheltuiti decat in reteaua magazinelor de birotica…cu stima
-
Stii cat costa sa incepi scoala cu 5 copii cu salariile astea de c*c*t?
-
Dreptate ai…eu am 3 la scoala si doar fondul clasei este 200 lei pt fiecare, plus rechizite caiete speciale 85 lei de copil…si mai au tupeu sa declare ca invatamantul este gratis! Toate acestea dintr-un salar minim😶😒 mai si scrie copii ,,defavorizati” la cate nevoi au copiii la scoala ar trebui fiecare copil sa primeasca!
-
-
Vesnic in baruri?muncim si pentru aia care nu vor copii…
buna ziua
se iau in calcul pentru acordarea tichete 500 lei/an alocatiile de stat, ajutorul social si alocatia de sustinere familiala?
Auziti voi care comentați Aiurea voi credeti ca copilul are nevoie doar de rechizite si haine de ce nu scrie ca merge sa le iei si mîncare copii ăștia nu mai mănîncă si ei de cht cutia aia de lapte Dulce la scoala grădiniță ETC bai fraților trezitiva la realitate da nu am nimic in potriva dar sa meargă bonurile alea si la Kaufland pentru mîncare nu numai caiete si pixuri si sa stiti ca multa lume dupa pandemia asta nu au bani nici sa le ia îmbrăcăminte la copiii chnd începe școala sunt foarte mulți defavorizați prin multe locuri noi Dacă Avem nu trebuie sa ne pară rău pentru ca dau la amărîți chti va bani multumim Lui Dumnezeu ca suntem sănătoși și putem să le oferim ceva bun la copii nostri pe chnd cei defavorizați abia așteaptă bani ăștia ca stiu ca isi vor lua haine de Școală
Oricum toata treaba asta pare putin suspecta.
Spune ca le trebuie acte doveditoare ca copii o sa mearga la scoala(e normal ca bani sunt pentru scoala, dar daca in scoala este vreo pandemie si esti obligat sa-l trimiti ?) de mai sus(.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună doar dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.)
Dar ce se intampla daca copiii nu merg la scoala din cauza la pandemie? Deja se ameninta parintii cu puscaria daca nu trimit copii la scoala, ii amenita sa faca cerere ca copilu nu este infectat cu falsul covid.
Ei cu bani astia la familii defavorizate in care sunt mai inculti si cunosc bine sistemul de kkt o sa fie obligati chiar daca in scoala cu in care merg copii sa-i trimita.
Doar cei din Timișoara???? Cei de pe sate nu????
Pana cand se poate face dosarul pt tichetele de 500lei
-
Și tiketele acelea când le dați ?
Ce mentalitate au unii de te doare capul. Cum să spui frate că părinții cheltuiesc banii copiilor în biruri? Păi ăia care procedează așa nu pot fi numiți părinți. “COPII POATE FACE ORICINE dar NU ORICINE POATE FII PĂRINTE”. În definitiv banii oferiți de stat elevilor se întorc tot la stat. Pentru că statul nu mai oferă nimic gratis copiilor. Au nevoie de un doctor? De medicamente? plătește părintele. Au nevoie de manuale școlare? Rechizite? Manuale suplimentare și caiete speciale? Plătește părintele, NU STATUL. Degeaba ne dăm copiii la scoala de stat “GRATUITĂ” că ne golește buzunarul mai ceva decât una privată. Ceea ce nu oferă statul elevilor, și sunt destule,oferă părintele (pe cheltuiala lui!). Și cine are impresia că toate familiile își permit, se înșală! Trăim în România și asta ne ocupa tot timpul, dar unii își folosesc timpul prin aruncatul pietrelor în unul și altul. Să ne fie rușine! că știm doar să judecăm 😞
Si când se primesc tichetele?
-
O sa le dea când o zbura porci cred
În Târgoviște când vor ajunge aceste tichete electronice?
Dar în Prahova Urlați cînd se dau tichetele.
-
Se mai dau tichetele pentru elevii
Se mai dau tichetele