Începând din această săptămână, polițiștii locali au intrat în posesia Ghidului Legislativ al Polițistului Local, actualizat conform reglementărilor legislative în vigoare.
„Pe lângă celelalte dotări precum stație de emisie-recepție, cătușe, tomfă, spray paralizat, procese verbale, Ghidul face parte din echipamentul cu care polițistul local merge în patrulare în stradă. Polițiștii locali au avut și până acum un astfel de document, numai că ediția din 2014 a fost revizuită și actualizată conform ultimelor modificări legislative pentru toate liniile pe care se acționează în teren, mai exact ordine publică, inspecție comercială, disciplina în construcții și afișaj stradal, protecția mediului, circulație rutieră”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
În plus, poliţiştii locali ar urma şi să facă pe ghizii pentru cei care îi abordează pe stradă. Reprezentanţii instituţiei spun că în noul ghid au fost introduse şi informaţii de interes general despre instituțiile publice din oraș, școli, spitale și chiar locuri de distracție. Chiar dacă teoretic vorbim despre un „ghid legislativ”.
„La sugestia domnului primar Nicolae Robu, au fost introduse în ghid și informații legate de locații ale unor instituții și obiective care i-ar putea interesa atât pe timișoreni, cât și pe turiștii care vizitează orașul nostru. Astfel, polițiștii locali vor putea da informații referitoare la adresele instituțiilor publice de interes general, unități spitalicești, universități, instituții cu cultură, precum și farmacii non-stop, hoteluri și cluburi unde turiștii ar putea petrece timpul liber”, au mai anunţat oficialii Poliţiei Locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!