„Nervi, claxoane, noxe și timp pierdut. Așa arată diminețile celor care vin la serviciu sau își aduc copiii la școală din Moșnița Nouă, pe Calea Buziașului din Timișoara. Am extins drumul județean la patru benzi. Primăria a lărgit și ea segmentul de drum ce risca să gâtuiască traficul. Se circulă bine, chiar și înainte de a închiderea totală a celor două șantiere, însă a mai rămas în picioare o singură «barieră» în calea unui trafic fluent: sensul giratoriu cu strada Siemens”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Edilul spune că intersecția în cauză este „răspunzătoare pentru cozi de 2 km aproape în fiecare dimineață, pe sensul de intrare în Timișoara”. A trimis primarului Dominic Fritz o adresă prin care i-a explicat problema și a propus regândirea intersecției, „ca soluție pe termen mediu și lung”.
O solicitare asemănătoare a fost trimisă și Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, căruia îi cere să trimită polițiști care să dirijeze traficul, „în zilele lucrătoare, în intervalul 7-9, ca intervenție rapidă, pe termen scurt”.
„Am speranța că există disponibilitate la nivelul Primăriei pentru rezolvarea problemei. În plus, noi, la CJ, vom susține cu toată deschiderea orice demers în această direcție”, conchide Proteasa.
Consiliul Județean Timiș a extins la patru benzi șoseaua care leagă Timișoara de Moșnița, iar o investiție asemănătoare a făcut și Primăria Timișoara, pe o bucată din Calea Buziașului, de la ultimul sens giratoriu până la ieșirea din oraș.
Trimite articolul
Xse rezolva, in vreo 2-3 zeci de ani. dar totusi, nu se lucra de acasa? :))) unde dracu merg toti aia?
yeah, politia si dirijatul, va fi coada pana in lugoj :)))
-
Pai multi se duc sa-si cumpere tigari. Si cum nu sunt sportivi, merg cu masina, Sa arate ca au!
Altii se duc la Moll, tot sa-si arate noi nadragi si noile machiaje. -
merg sa isi duca si sa isi aduca plozii de la scolile din oras trotinetistii
-
Problema traficului e generata in mare parte de scoli , toti si-au luat case in localitatile de langa si isi aduc copii in oras daca ar putea sa intre cu masina direct in clasa .dupa ne miram ca isi luxeaza gleznele de la 10 metrii de mers pe jos
-
Vezi ca pluralul la metru este metri. Doar zic :))). In rest perfect deacord. Pai ne-am luat case pt ca aci e maini eftin(ma.rog era), nu toti suntem avuti la bitcoin si tras tunuri la stat. Csf. Fraieresteni. Ne descuram asa cum putem.
-
-
nu ca ar fi din cauza dezvoltarii imobiliare haotice din satele de langa TM
Un pasaj subteran sub această intersecție Moșbița > Timișoara sau Timișoara > Moșnița ar ajuta mult mai mult. Exemplu cel mai bun este la Bd. Vasile Pârvan cu Michelangelo….zic și eu o opinie.
-
+ aiurea, nu încape.
-
Pasaj subterean sau giratoriu suspendat acolo si la AEM sunt singurele solutii
Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.cere lui Dominic Fritz regândirea intersecției.Cum puteti cere rezolvarea asemenea probleme minore.Eu ca primar ales am alte probleme serioase,brad de craciun,festivale revelion pentru Gay si lesbiene,piste de biciclisti cu stalpisori,turn de apa cu vedere panoramica.Asa ca problemele astea minore ca incalzirea,apa calda,santiere incepute nefinalizate,pasaj Solventu sa mai astepte.Pe toate le voi rezolva in al 5 mandat al meu! Sanatate si mai asteptati ne cerem scuze pentru disconfort
destept preoteasa asta,…dupaia se muta coada la aem..schimbam si aem:)))
poate rezolvarea este drumul boilor…centura….
-
Transport in comun ? Poate metrou . macar de suprafata , cum voia Robu
-
– aiurea, rezolvarea este transportul în comun indeajuns pentru toata lumea, nu fiecare cu carul lui cu boi proprii.
-
din cauza ca Lidia nu e deschisa, se fac asa cozi imense. Coada e bara la bara de la semaforul cu sudului pana la capatul mosnitei. Multi merg la gen30 sau spre girocului, si daca ar fi lidia deschisa s-ar termina cu cozile infernale. Am auzit ca latcau promitea ca pana la Craciun deschide lidia toata, chiar daca va mai fi de turnat ceva straturi de asfalt…Oare o fi adevarat sau e minciuna userista ?
Cauza aglomeratie este aceeasi ca si in cazul comunei Giroc. Se poate face extindere la 10 benzi ca tot aglomerat o sa fie. Problema e ca este un singur drum de acces. Toata lumea vine din Mosnita pe o singura sosea. Calea Buziasului nu a fost conceputa sa preia atata trafic. La fel si Calea Timisoarei spre Giroc. Pana cand nu se vor face alte strazi pentru accesul in oras, inghesuiala se va mentine la acelasi nivel. In ceea ce priveste sensul giratoriu de pe strada Siemens, e cam aceeasi situatie. Accesul catre Continental se face doar de pe calea Buziasului. Asta este marea problema. Nu sunt suficiente cai de acces. Cai paralele, care sa se descarce in puncte diferite din oras.
-
Te contrazic puțin… Am fost pe șoseaua Tm -Urseni ; mașini, ,,bară la bară” !!! Era ora 08:30 ! Cred că sunt vreo patru km.
Rezolva intersectia cu Siemens, masinile ajung mai repede si in acelasi timp in giratoiul de pe Buziasului, si se blocheaza iar dar ceva maio jos. Vine iar desteptul asta si cere primarieii sa cumpere elecoptere pentru cei din Mosnita.
”Voi” la Consiliul Judetean Timis sa facem macar 10% (Z-E-C-E la S-U-T-A) din cat a facut Bolojan in actualul mandat la CJ Bihor si dupa mai vorbim, dar ce asteptari sa am de la niste politruci amatori?
La intersectia aia se merge spre Continental. Accesul spre Continental s-ar putea face direct de la AEM din sens fara a mai intra pe calea Buziasului. Sau/si direct din Drumul Boilor / Calea Mosnitei, care ar face legatura si spre viiroarea centura a Timisoarei ce trece pe langa Mosnita.
Problem solved.
Dupaia o sa ceara sa se “rezolve” si sensul de la AEM, ca genereaza cozi.
Cauza e defapt: prea multe masini in circulatie.
Problema este traficul blocat de la Sensul AEM inspre strada Lidia. Nu giratoriul cu strada Siemens…..
Daca ar prioritiza traficul care intra dinspre Mosnita, in acel sens giratoriu, pur si simplu s-a muta blocajul 500 de metri mai in fata, la intrarea in sensul de la AEM.
Iar cei care vin din oras si vor sa intre la serviciu la una fin firmele de pe strada Siemens (nu e doar Continental, sunt vreo 15-20 de firme care au puncte de activitate acolo) vor ramane ca fraierii blocati pe Buziasului.
Avem vicepresedinte CJT? Probabil sau mai mult ca sigur ca locuieste in Mosnita?! De ar simpatiza un pic si cu traficul altor zone din oras.
Chiar daca printr-o minune se rezolva problema in intersectia respectiva, ea se va muta in sensul de la AEM iar coada formata se va extinde pana dupa intersectie. Asta inseamna ora de varf si niciunde in lume infrastructura nu poate fi dimensionata pentru ora de varf. Poate centura si Drumul Boilor vor mai remedia situatia. Altfel sunt slabe sanse.
Extindeti linia de tramvai, o parte din oameni vor alege sa nu mai vina cu masina.
Continentalul trebuie sa aibe si o ruta alternativa! De exemplu iesire directa in sensul din Buziasului, prin bulevardul Industriei sau pe Bulevardul Constructorilor prin sau pe langa Tehnomet. Infrastructura trebuie gandita in functie de numarul de locuri de munca pe care le creeaza un investitor (ce iti plateste locuitorii si taxe grase la buget).
Lipsa infrastructurii si coerentei in dezvoltare la nivel local au dus la pierderea multor oportunitati pentru acest oras.
Sa ne gandim doar de ce multi investitori importanti au ales Ungaria sau alte tari vecine pentru fabrici auto …
La cum creste numarul de masini e clar ca orasul nu le mai poate inghite cu actuala structura rutiera. Asta-i rezultatul cresterii nivelului de trai, de care se plang unii🤪
-
Care nivel? Ca oricine isi permite macar un s klasse de 20 de ani din 3 salarii ;)). Un golf de 20 de ani iti iei din restul de la plinul de la s classe.
Traficul se reduce prin 3 solutii:
1. Infrastructura. Pasaje, largiri de drumuri si transport in comun
Dar asta necesita timp si bani
2. Educarea romanilor sau fortarea prin taxe la folosirea transportului in comun, a car sharingului si a renuntarii la plimbarile aiurea. Asta necesita timp.
3. Schimbare programului de lucru. Scolile nu mai trebuie sa inceapa toate la ora 8. Unele la 8, altele la 8.30, la 9, 9.30. Si la alte joburi, mai ales la bugetari la fel, schimbare orei 8 de incepere a programului. Asta nu necesita nici timp, nici bani. Se poate face azi, maine, poimaine!
Referitor la problema in cauza parca primaria a anuntat de 1 an ca exista proiect pentru largirea caii buziasului la 6 benzi. Ce face fritzulache?? Si tot la problema in cauza ar trebui facuta intrare prin spate la continental si interzis stanga pe calea buziasului.
Dar din solutia 2 de mai sus ramane intrebarea de ce se duc trotinestii de itisti la birou la munca si de ce se duc cu masina?? Prima data ca ar trebui sa lucre de acasa si a 2-a oara daca tot se duc, fiind munca de birou de ce se fataie cu masina de acasa la serviciu si nu merg cu stptul??? Ei cand nesimtirile astea vor inceta, atunci se va simtii traficul mai liber!
-
Partea cu pasajul, pe sub sensul de la Conti, ar suna decent, ptr ca nu ar mai interfera cei care intra spre Conti cu cei ce vin din Mosnita.
Interzicerea intrarii de pe Buziasului, cum zici tu, ar muta traficul in sens la AEM, ptr ca toti cei din oras vin de pe Lidia, Rebreanu sau Vidrighin si au prioritate in sens, in detrimentul celor ce vin din Mosnita … deci gatuirea se muta 500m mai jos, cum s-a tot spus prin comentarii.Partea cu IT-istii, aici ti-ai dat arama pe fata si ai scos adevaratul meltean din tine. IT-istii au un job si ei, la fel ca si electricienii,instalatorii, profesorii, economistii, etc., de ce ar trebui sa se sacrifice altii ptr buna starea ta, in mod special ???
La fel cum tu consideri ca e normal sa mergi cu masina la munca, asa considera si cei din oras, daca avem o problema, ea nu se leaga de domeniul de activitate, ci de comoditatea de a folosi masina, atat ptr cei din oras cat si ptr cei de la sate.
Tu de ce nu folosesti autobuzul din Mosnita, daca ai pretentia ca altii sa foloseasca STPT-ul ?
Tu de ce nu iti dai copilul la scoala in Mosnita sau Giroc, daca tot ai domiciliul acolo ?Tie ti se pare normal sa iti pui curul in masina si sa poluezi prin cartiere precum Soarelui, ca sa iti aduci odrasla pana in poarta scolii Gen. 30, desi ai scoala si acolo unde locuiesti, si ai cauza mai putin trafic daca ai face asta.
Hai sa iti spun o chestie, tu nu stai in trafic, tu esti traficul, asa ca nu arunca pisica moarta peste gardul celor care stau in Timisoara, ca nu te-a fortat nimeni sa te muti la sat, unde infrastructura e precara, pentru ca mai apoi sa ceri 6 benzi pe sens, pe intrarea in oras si apoi sa interzici accesul spre locurile de munca a multora, pentru ca sa poti intra tu victorios cu mocanita ta diesel, gonind cu 80 pe una din cele 6 benzi la care faci referire.
-
Și eu is itist, lucrez de acasa de 2 ani azi maine. Asta e marea nedumerire. Nu ca de ce merg cu masina ci de ce merg?
-
da, din pacate din lipsa de personal unele companii chiar angajeaza si oameni mai putin dotati cerebral 🙁
-
-
Și eu is itist, lucrez de acasa de 2 ani azi maine. Asta e marea nedumerire. Nu ca de ce merg cu masina ci de ce merg? Asta nedumerirea
-
Proteaso dupa ce ai construit cu tot clanul tau de milipolitisti securistisereisti si instructorisi pe varianta neamurilor te ai trezit ca nu mai ai cum sa ajungi in metropola voasytra si ai mai ajuns si la buteanele cejeteului intovarasit si invartosit cu clanul muntenilor de la buzias si giroc , aceleasi Mării sunteți ca si alte clanuri de alte culori .
Trebuia prelungita linia de tramvai pana in Mosnita, tramvaiul n-ar fi stat in ambuteiaje, altfel si 4 benzi pe sens nu rezolva problema
-
Cu bariera pentru tramvai la linia aia ruginita de tren, neaparat.
Dimineata aproape in fiecare masina este un copil. Una din probleme este lipsa scolilor bune in catunele periurbane.
Prostia asta cu viza de flotant care te lasa sa iti duci copilul la scoala la oras trebuie sa inceteze.
Taranii din periurbane trebuie sa faca presiuni pentru scoli bune in comunele lor.
Multi profesori buni de la scolile din oras locuiesc in aceste comune, cred ca si lor le-ar conveni sa nu piarda o ora din viata zilnic in trafic.
Taranii trebuie sa isi preseze primarul sa transforme scoala, sa aduca profesori buni, etc.
-
@Shagun Niciodata nu va veni un profesor sa predea la sat, daca are loc la oras. La sat tot timpul merg aceia care nu au mai incaput altundeva (exceptand acel procent ignorabil de mic de oameni pasionati care le place zona rurala).
-
Haha, si totusi: care e taranul in textul de mai sus? Ahahah. Sa stii ca noi locuim acolo ca atat ne pemitem, nu pt ca crestem vite si plantam porumb.
Pentru corporatisti trebui bretea dedicata iesire intrare Conti/Simens si toate firmele de acolo.
Pentru copii la transport scolar s-a gandit careva? Bineinteles snobii cu M(i)L(eul) trebuie ”ajutati mental” sa si lase copii cu bus-ul la scoala…daca tot le lipseste incordarea sa-i trimita cu papcucii armani/gucci/minune sa se vada bogatia :))
Ia cereti vreo doua scoli generale+gimnaziu + vreo doua gradinite in Mosnita si ati rezolvat si traficul !
primaria Timisoara sa rezolve problema ciruclatiei pentru cei ce s-au mutat la sat. toate satele din jurul orasului au 1 singur drum principal (ca orice alt sat din Romania) normal ca e circulatie la toata intrarile in oras. asta este, stai la coada, pleci mai devreme..
„Nervi, claxoane, noxe și timp pierdut. Așa arată diminețile celor care vin la serviciu sau își aduc copiii la școală din Moșnița Nouă, pe Calea Buziașului din Timișoara.”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Pai ne poate spune vicepresedintele CJT de ce sunt adusi copiii din Mosnita in Timisoara? Nu sunt scoli in Mosnita? Se construiesc?
Ne poate spune de ce nu se prelungeste linia de tramvai?
De ce primaria din Mosnita nu vrea transport in comun catre Timisoara?
De ce e responsabila Timisoara de tot ce se intampla in Mosnita?
“In timp ce sapte din zece mosniteni stau in noroaie, primarul Bucur propune asfaltari in camp pentru un grup de interese controlat de Proteasa
După cum știți, consilierul local Alexandru Proteasa – preşedintele PNL Moşnita Nouă – este secretarul Comisiei de Urbanism a Consiliului Local Moșnița Nouă, dar și asociat/administrator în două firme de imobiliare: Moșnița Imobiliare SRL și Alex Real Estate 2016 SRL.”
Dupa ce o lacomit si o participat la ingramadirea satului mosnita acuma vrea sa ajunga si repede in oras, asta ii next leavel de tupeu.
Totul s-ar rezolva daca strada Siemens ar fi redenumita “Simonis”, ca nici dracul nu s-ar mai duce incolo.
1. Problema este ca acolo, pe intrarea Siemens sunt Continental ul plus inca vreo 15 fabrici, iar dimineata vin acolo cu miile. Ok, e dreptul lor dar cand pui atataea fabrici la un loc, ofera si cai alternative de acces.
2. BAAAAA, nu mai ziceti ca lucrarea dintre Mosnita si TM e gata fiindca NU ESTE!! Tot e gatuita pe vreo 50 de metri!! Tganul la mal e mic copil! :((