În actualul context climatologic în care „75% din țară este afectată de diverse faze ale secetei pedologice” – conform declarației Ministrului Mediului, producătorii agricoli din județul Timiș care nu își mai pot onora obligațiile contractuale ca urmare a instaurării fenomenului de secetă excesivă complexă (secetă pedologică) se pot exonera de la îndeplinirea respectivelor obligații potrivit art.1351 alin.2 Cod Civil.
Astfel, forța majoră semnifică ,,orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil’’, intervenit după nașterea obligației care face imposibilă executarea acesteia și care înlătură răspunderea debitorului față de creditor.
Deci, lipsa precipitațiilor pe o perioadă mai lungă de timp şi creşterea evapotranspiraţiei conduc la scăderea conţinutului de apă al solului sub capacitatea de câmp până sub nivelul punctului de ofilire, menţinându-se doar formele inaccesibile pentru plante (seceta pedologică – sub 300 m³/ha), iar arşiţa – scăderea umidităţii relative a aerului până la 20 – 40 % – determină o transpiraţie excesivă a plantelor, instalându-se astfel seceta atmosferică.
Solicitantul care dorește eliberarea unui aviz de atestare a cazului de forță majoră se poate adresa cu o cerere scrisă către CCIAT, prezentând:
- Contractul care conține clauza din care rezultă obligația de a livra o anumită cantitate de cereale din producția anului curent recoltată de pe o anumită parcelă/parcele (afectate de fenomenul de seceta pedologică) pentru a nu veni în conflict cu prevederile art. 1634, alin. 6, Cod Civil;
- Ce măsuri a dispus pentru limitarea consecințelor efectelor cazului de forță majoră;
- Clauza de forță majoră stipulată în cuprinsul contractului; proces verbal/raport operativ emis de unitatea administrativ teritorială în a cărei circumscripție se află parcelele în cauză și contrasemnat de reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Județeană Timiș în care este consemnat gradul de afectare al producției respective;
- Proces verbal/raport emis de Grupul de suport tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru situații de urgență (conform Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice aprobat prin Ordinul nr.97/63/2020);
- Opinia/raportul de specialitate a Oficiului pentru Studii Pedologice și Agrochimice Timișoara; unde și când a fost localizat cazul de forță majoră;
- Ce efecte a produs;
- Cu ce consecințe fizice și valorice și cum se justifică acestea;
- Planșe fotografice.
De asemenea, se va preciza unde și la ce folosește avizul de existență a cazului de forță majoră pe care l-a solicitat.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0372.185.287, e-mail: mvasiu@cciat.ro, Mădălin Vasiu – director Departament Juridic.
Trimite articolul
XDosar Cu Șină strikes again, merge omul la alte 3 institutii inainte, voi sunteti pe bune ? Daca ai pretentia sa eliberezi ‘avize’ macar fa-ti treaba, nu este ca si cum seceta a afectat doar 10 parcele din 10000 ! Rapoartele respective valabile pentru intreaga regiune de Vest ar trebui sa fie deja la CCIAT si sa fie atasate in copie. Jenant de profesionisti, tara lucrului bine facut !