Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională urmează să demareze în cursul lunii mai 2019 două noi serii de cursuri acreditate: unul de manager de resurse umane, iar altul de arhivar.
Cursul de manager resurse umane (care are COD COR 121207) se desfășoară în perioada 20 – 31 mai 2019, de luni până vineri, între orele 16:00-20:00. Taxa de participare este de 1000 / persoană. Membrii CCIA Timiș, absolvenții cursului de Inspector/Referent resurse umane absolvit la CCIAT, cei care au urmat două cursuri la CCIAT în ultimele șase luni sau șomerii beneficiază de o reducere de 20%, cu mențiunea că aceste reduceri nu se cumulează.
Cursul se adresează persoanelor care doresc să se formeze și să se perfecționeze în acest domeniu, oferind participanților o abordare practică a managementului resurselor umane, urmărind dezvoltarea aptitudinilor, abilităților și competențelor specifice.
Cursul de arhivar (care are COD COR 441501) va avea loc în perioada 20 mai – 14 iunie 2019, de luni până vineri, între orele 16:00-21:00. Vor fi 2 săptămâni de teorie, combinate cu 2 săptămâni de practică. Taxa de participare este de 1000 / persoană. Membrii CCIA Timiș se bucură de o reducere de 10%.
Cursul de arhivar este obligatoriu pe piața muncii (conform Art. 31 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996), fiecare organizație publică sau privată având obligația să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat.
Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22. Diplomele se eliberează în maxim 30 de zile de la absolvirea cursului.
Reprezentanții CCIA Timiș transmit:
Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Certificatele împreună cu suplimentele descriptive în care se menționează competențele dobândite au regim de acte de studii, fiind recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform O.G. nr. 129/2000. La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională. Conform Codului Fiscal Art. 21, alin. 2, lit. H, costul cursurilor autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări se deduce integral din impozitul pe profit sau venit.
Informații și înscrieri: Direcția Formare și Perfecționare Profesională, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam. 110, tel. 0720444121, e-mail: tania.avramov@cciat.ro, Tania AVRAMOV – Manager DFP.
Informații detaliate despre cursuri sunt disponibile pe site-ul CCIAT www.cciat.ro și pe pagina de Facebook a CCIAT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!