Cursul are loc în cadrul Proiectului „Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea competitivităţii în afaceri” , co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale pentru 1200 manageri de micro-întreprinderi şi IMM-uri prin programe de formare şi servicii inovatoare de consiliere în vederea dezvoltării de practici antreprenoriale noi, de-a lungul a trei ani, în cinci regiuni de dezvoltare din România.
Pentru Regiunea Veat, cursurile se desfăşoară la Centrul Regional de Afaceri.
“Nivelul educaţiei antreprenoriale în România este relativ scăzut; legătura dintre cercetare, cunoştinţe, educaţie şi punerea în aplicare a cunoştintelor este foarte slabă”, se precizează în studiul privind educaţia antreprenorială în România, realizat de Grupul de Economie Aplicată.
Participarea la cursuri este gratuită, iar la absolvire se oferă certificare internaţională în management şi leadership (ILM). Participanţii vor beneficia de coaching personal şi de echipă, ceea ce va oferi persoanei în cauză perspective de dezvoltare a carierei sau de deschidere a unei afaceri. Cei care vor lua parte la cursuri vor putea interacţiona cu alţi manageri din companii şi domenii diferite. Cursul se derulează pe durata unui an, în 12 sesiuni lunare, câte 5 ore o zi pe lună, în mai multe serii de cursanţi.
Pentru a lua parte la cursuri participanţii trebuie să fie angajaţi într-o funcţie de conducere (manager, şef direcţie / departament, manageri de proiect, team leader etc.) şi să aibă domiciliul în mediul urban.
Informaţii suplimentare şi înscrieri la sediul CCIAT din P-ţa Victoriei nr.3, tel. 0256- 219172, 0374160914, cromac@cciat.ro, persoană de contact: Carmen Romac – asistent manager.
Citiți principiile noastre de moderare aici!