CCIAT organizează trei cursuri, unul de instruire ”utilizare S.I.C.A.P.”, unul de ”Responsabil de mediu”, iar altul de ”Manager de proiect”. În urma acestora puteți obține certificate de absolvire care au recunoaștere națională, fiind emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul Educației Naționale. Aceste certificate au regim de acte de studii, fiind recunoscute pe piața muncii din România.
Primul curs, cel de instruire utilizare S.I.C.A.P. se desfășoară în perioada 21 – 25 octombrie 2019, de luni până vineri, în intervalul orar 17:00-19:30.
Taxa de participare este de 650 lei + TVA / persoană, cu mențiunea că membrii CCIAT au o reducere de 10%, iar absolvenții cursului de ”Expert achiziții publice” (organizat de CCIAT), au o reducere chiar și mai mare, de 20%.
Programul de formare profesională se adresează celor care lucrează în domeniul achizițiilor publice, respectiv celor care utilizează sau vor utiliza platforma S.I.C.A.P. (sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a achizițiilor publice). Sesiunea de Instruire „Utilizare S.I.C.A.P” oferă oportunități de dezvoltare pe piața achizițiilor publice, prin participarea acestora la procedurile de achiziție publică și încheierea de noi contracte cu instituțiile publice, înregistrate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
La finalizarea Sesiunii de Instruire, cursanții vor intra în posesia unui Certificat de Participare eliberat de către CCIA Timiș.
Cel de-al doilea curs este cel de Responsabil de mediu (Cod COR 325710). Acesta va avea loc în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie 2019, de luni până vineri, între orele 17:00-21:00. Taxa de participare este 1000 de lei / persoană, membrii CCIAT bucurându-se de o reducere de 10%.
Acest curs se adresează celor interesați să gestioneze procese de mediu și agenților economici care generează deșeuri.. Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile Legii nr.211/25.11.2011, art. 22, alin.3, persoanele juridice care dețin autorizaţie/autorizaţie integrată de mediu “au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”.
Cursanții vor afla date despre aplicarea prevederilor legale privind protejarea mediului, gestionarea cerințelor legale de mediu, elaborarea programului de management de mediu, monitorizarea factorilor de mediu, raportarea activității etc.
Cel de-al treilea curs, de Manager proiect (Cod COR 242101), are loc în perioada 4 – 19 noiembrie 2019. Acesta este împărțit în două sesiuni: în perioada 4 – 13 noiembrie are loc pregătirea teoretică, de luni până vineri, între orele 16:30-20:00, iar în perioada 14 – 19 noiembrie are loc pregătirea practică care constă în realizarea unui proiect.
Taxa de participare este 1000 de lei / persoană, membrii CCIAT bucurându-se de o reducere de 10%, iar absolvenții cursului de Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene de o reducere de 20%.
Cursul se adresează persoanelor cu studii superioare care doresc să acumuleze cunoștințe și abilități în domeniul managementului de proiect. Trainingul se va axa pe conceperea și implementarea proiectelor finanțate atât din domeniul public cât și din cel privat. Acest curs se finalizează cu un examen, în prezența unei comisii ANC.
Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș, iar pentru informații și înscrieri trebuie să vă adresați la: Direcția Formare și Perfecționare Profesională, Centrul Regional de Afaceri, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam. 105, Tel. 0256/219172, 0256 294 922, 0720/444120, 0720/444121.
Citiți principiile noastre de moderare aici!