Așa cum tion.ro vă informa deja, în anul 2016, numărul celor care au vizitat Timișoara se apropie de cel al locuitorilor orașului. Potrivit recensământului din 2011, capitala Banatului avea 319.279 locuitori, fiind pe locul al treilea din țară la acest capitol, după Cluj-Napoca și București.
Timișoara are nevoie de o strategie de turism, care, potrivit reprezentanților primăriei, va fi pusă la punct în cursul acestui an. Operatorii de turism au identificat deja câteva lipsuri ale capitalei Banatului: nu avem locuri de oprire pentru autocarele de turiști și vizitatorii nu pot închiria biciclete din stațiile RATT pentru a pedala prin oraș.
„Pe termen scurt, o primă serie de măsuri, prezentate de operatorii de turism, sunt absolut necesare și au fost deja pornite în implementare. Este nevoie de locuri de oprire dedicate autocarelor cu turiști în jurul centrului orașului. Lipsa locurilor special amenajate pentru debarcarea/îmbarcarea turiștilor în jurul centrului generează probleme pentru operatorii de turism. Prin decizia Comisiei de Circulație din 9 martie vor fi amenajate trei astfel de locuri speciale, în zona Bd. Brătianu, a Parcului Central și lângă Punctele Cardinale. Societatea de Drumuri Municipale va realiza marcajele specifice în cursul următoarelor săptămâni”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
Cât despre adaptarea sistemului de închiriat biciclete VeloTM, oficialii primăriei susțin că au transmis către RATT cererea de a identifica soluția prin care turiștii pot avea acces la sistemul VeloTM prin intermediul unor carduri cu valabilitate fixă, care să fie distribuite la Infocentrul Turistic.
Potrivit celor din primărie, Timișoara mai are nevoie și de un Consiliu Consultativ în domeniul turismului, care să funcționeze pe lângă municipalitate.
„Necesitatea dialogului constant cu operatorii de turism și sectorul asociativ din acest domeniu la nivelul municipiului Timișoara este evidentă. Structura Consiliului Consultativ pe domeniu sectorial s-a dovedit a fi una viabilă în acest context. Astfel, în cursul lunii martie, Consiliul Consultativ în domeniul Turismului va fi constituit, pentru stimularea dialogului și pregătirea documentelor strategice”, ne-a mai spus Diaconu.
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc dezbaterea „Timișoara, destinație turistică 2021”, în cadrul Târgului de turism „Vacanța” 2017. S-au întâlnit reprezentanții primăriei și operatori de turism, dar și ghizi turistici din Timișoara și alte persoane interesate de acest domeniu.
Articole pe aceeași temă:
Numarul turistilor Timisoarei in 2016, aproape egal cu cel al locuitorilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!