Vă reamintim că, în ultimii ani, Primăria Timișoara a investit zeci de milioane de lei pentru fluidizarea traficului doar pe această arteră. Lărgirea pasajului a costat 24 de milioane de lei, fără TVA. Însă nici după lărgirea benzilor din zona Punctelor Cardinale, traficul nu s-a desfășurat mai fluent, cozile de mașini ajungând, la orele de vârf, până în dreptul Penitenciarului, la fel ca înainte de „modernizare”. Așa că oficialii din Primăria Timișoara au decis, joi, să mai monteze un semafor, la intrarea pe strada Martin Luther, în dreptul trecerii de pietoni.
Ideea semaforului a apărut încă de la începutul lucrărilor de lărgire a acestei artere, adică din vara acestui an, însă s-a concretizat doar în această săptămână. La ieșirea din parcarea Tribunalului, însă, nu a fost montat încă un semafor, așa că rămâne de văzut cât de dificil le va fi șoferilor să vireze dreapta, pe strada Martin Luther. De asemenea, rămâne de văzut dacă noul semafor va fluidiza traficul în zonă sau mai mult îl va încurca, așa cum s-a întâmplat și în alte zone: sensurile din Mărăști, Văcărescu și Iuliu Maniu, de exemplu, unde semafoarele au fost instalate, iar apoi oprite.
Articole pe aceeași temă:
Planul la 3 benzi pe Martin Luther: locurile de parcare nu dispar, se transforma
Memento! Se închide traficul în zona Punctelor Cardinale, interzis și pe sub Bastion
Trimite articolul
Ximediat incep aia cu piste, copaci etc;)))
Ce atatea treceri pentru pietoni? Unul la mall, unul la Continental ar fi de ajuns. Cei care vor pe alta parte sa treaca din timp.
Nu poti sa tot opresti traficul din niste sarantoci care nu isi permit o masina. Gasesti deja pentru 2000 de euro, cum sa fi asa sarac?
Cum poti sa afirmi ca de vina sunt pietonii?
Eu zic sa desfiintati toate trecerile de pietoni de prin centru si cartierele vecine Centrului, iar pietonii sa se inscrie pe traseul de mers de la marginea orasului, ca sa fie traficul fluid.
Ca romanii nu merg pe jos, sunt mari domni, toti cu fundurile in masini. Vreti trafic fluid? Finalizati centura orasului ca sa scoatem traficul greu si cel de tranzit din oras, modificati legea si nu mai permiteti sa fie inmatriculate masini fara minim euro 4, transformati deplasarea cu mijloacele de transport in comun in ceva fluid, de calitate pentru a incuraja oamenii sa isi lase masinile acasa si sa se deplaseze cu transportul in comun, etc …
eu consider ca pentru siguranta pietonilor si a celorlalti participanti la trafic semafoarele la trecerile de pietoni aglomerate nu sunt rele, dovada pornirea semaforului de pe Oituz, nu mai sunt coloane asa mari de masini in orele de varf, se aduna cat e rosu, pietonii trec pe verdele lor in siguranta, si au timp sa traverseze latimea de 5 benzi de circulatie. Iar masinile trec pe verdele lor si traficul e mult mai fluid.
Se va muta coada in sensul de la Cardinale….
Nici un colt fara semafor
eeeeeee cum ar spune si puletele de Emilus aka Ioan Emil Botescu,un mare mancator de kkt pe diverse pagini FB,un tembel ce toata ziua face poze cu canale,frunze pe trotuar,acum cica a cazut cu bicicleta si va deschide proces la NATO,UE,NASA,SPACEX si la CEDO in cazul in care e gasi prost :)))))) Buhahhahahhahahhaa ce trepanati misuna in orasul meu :)))))
O alta varianta ar fi in marile intersectii sa fie amenajate pasaje subterane pentru pietoni.
Mult mai simplu este sa se desfinteze cele doua treceri de pietoni dela Tribunal spre Bastion sa ramana numai cea de la capatul strazii. Sunt 3 treceri de pietoni pe strada Martin luter care are numai vero 100 de metri lungime !
Ce rost au treceri de pietoni din 50 in 50 de metri ?
Pietonii pot tranversa pe la trecerea de la Hotel Continental la capatul strazii pe la semafor !
MEGA stire de prime time
Dar voi astia de la Tion aveti pregatire in domeniu, sau cum sa stabilit ca trebuie sau nu? Tion o alta metoda de balarie politica!
Asta era probelma! Gata, de acuma o sa se circule ca-n Germania.
OZN-ul ar fi fost mai util. Cand coloana de masini e pe str cluj si marasti la ce dreq te ajuta semanforu ala? Sa nu mai zic ca se blocheaza intersectia la Hotel Continental DECI FIX DEGEABA E.
In numele tuturor pietonilor vreau sa imi cer scuze pentru ca suntem saraci, nu avem masina si incurcam traficul de masini. Stim ca voi cei cu autoturisme din cadrul primariei suntti foarte incomodati de cei care merg pe jos dar va rugam sa ne intelegeti si daca puteti, sa nu ne omorati. Inca odata, scuze ca va incurcam.
Foarte bine ca pt pietoni,trec in sir indian..
Sa monteze unul și în primărie!
Era ok fara semafor, am trecut de nenumarate ori pe acolo, am asteptat ca masinile sa opreasca si niciodata n-am stat mai mult de 10 secunde, chiar la ore de varf.
Semaforul cel nou e din sectiunea cu toate celelalte de la Punctele Cardinale. Acum voi sta cate 3 minute ca la intersectia Take Ionescu cu N.Filipescu, seara la 11 nu vine nici o masina si eu stau si ma uit la lumina rosie ca fraierul.
Cand ma gandesc cat ii incurcam, ca sarantoc ce ma aflam in zona… Stateam cuminte pe trotuar cat treceau ei in siruri indiene sau tot asa de colorati, iar cand ma ajuta semaforul din rond atunci hop si eu cu pasul meu.
Poate se face ceva si cu trecerea de pietoni de la intrarea in Parcul Botanic. Ar putea foarte bine sa fie desfiintata avaind in vedere ca mai sunt altele doua (una la Marasti si alta la AMG) la mai putin de 100metri in stanga si in dreapta ei. E doar un pericol, fara nici o utilitate. Eventual doar pentru cei de la terase sa treaca direct spre parc, sa se usureze. Ca oricum altceva nu mai ai ce face in el…
Altele ar trebui desfintate. De exemplu cele dintre Bega si Piata libertatii. Pietonii trec oricum.numai masinile si tramvaiele stau degeaba.
In orice oras civilizat unde sunt sensuri giratorii de mari dimensiuni se contruiesc pasaje subterane pentru pietoni. Astfel creste si siguranta in trafic.
Primul oras din lume luminat de lumina semafoarelor, e simplu firma lu fiusu mai are nevoie de niste bani pt buticurile care vor sa le construiasca in soarelui (noul mall)
Curand o sa monteze si la WC. Doamne, cand se sesizeaza gataia ca a disparut pacientul cu numele de Robu?
Acolo trebuia demult semafor! Trec zilnic pe trecerea de pietoni respectiva si de multe ori vad cum alti pietoni trec unul dupa altul de parca se plimba pe Corso, iar coada de masini blocheaza intersectia. Chiar era aiurea. Pietonul roman nu e obisnuit sa aiba bunul simt sa mai astepte cateva secunde sa se stranga mai multi si abia atunci sa opreasca traficul. Exista zeci de semafoare complet aiurea in orasul asta, insa asta chiar e util.
RECTIFIC:eeeeeee cum ar spune si puletele de Emilus aka Ioan Emil Botescu,un mare mancator de kkt pe diverse pagini FB,un tembel ce toata ziua face poze cu canale,frunze pe trotuar,acum cica a cazut cu bicicleta si va deschide proces la NATO,UE,NASA,SPACEX si la CEDO in cazul in care e gasit PROST:)))))) Buhahhahahhahahhaa ce trepanati misuna in orasul meu :))))) pe FB ii puteti savura chipul de IMBECIL absolut,asta nu-i om,eJEG absolut,urmariti-l si va cruciti !
La sensul giratoru de la Clinici , sa se construiasca un sens giratoru aerian pietonal. Deasemenea la trecerile pt. pietoni cu frecventa mare sa, se construiasca treceri aeriene.
Astăzi câteva din semafoarele lui Robete nu au funcționat… A fost haos generalizat!