Marin Popescu, inspectorul școlar general al Timișului, a explicat pentru Tion cum pot proceda părinții în cazul în care copiii le semnalează că profesorii sau educatoarele lor nu poartă mască la clasă. Dacă vor să afle de la conducerea școlii dacă un anumit profesor e vaccinat pot afla doar un număr. Aici, părinții se lovesc de regulamentul pentru protecția datelor (GDPR). Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) vrea să aproprie autoritățile locale de părinți și elevi. Respectarea regulilor este cheia situației din școli, conform inspectorului general.
Reporter: Ce poate să facă un părinte dacă la școală sau grădiniță cadrul didactic nu poartă mască în incinta unității de învățământ?
Marin Popescu: Copilul sau părintele anunță directorul unității de învățământ. Directorul ia măsurile vizavi de a atrage atenția acestui aspect profesorului. Dacă se repetă situația, se anunță poliția, vizavi de nerespectarea legislației în starea de alertă. Cu siguranță poliția intervine, am avut astfel de cazuri și la Timișoara și s-a mers până acolo încât s-au încheiat procese verbale. Intervenția poliției nu este una dură, în sensul că prima dată se atrage atenția, după care, dacă se mai repetă, cu siguranță se trece la alte măsuri.
R: Concret, care sunt directivele primite de fiecare instituție de învățământ pentru a se asigura că elevii și preșcolarii sunt în siguranță?
M.P: Respectarea regulilor și legislației în anul școlar ține foarte mult de modul în care conștientizează profesorii și managementul unității de învățământ că regulile sunt foarte importante. De la prima ședință avută cu directorii unităților de învățământ în anul școlar, mesajul a fost de a respecta regulile, și mesajul către profesori și părinți a fost tot acesta. Unde sunt reguli este și ordine. Nu putem garanta că în toate unitățile de învățământ se respectă reguli, important este ca unitățile de învățământ și managementul să realizeze că regula este importantă în acest context și sănătatea publică este pe primul loc. Ne dorim educație față în față? Cu siguranță respectăm regulile. Sunt unități de învățământ pentru care regula este sfântă, exact cum scrie în legislație. Dar sunt unități de învățământ care în acest context al vacanței foarte lungi și intrarea în noul an școlar au o relaxare de început unde uneori avem semnale că regulile nu sunt atât de respectate. Dacă avem astfel de semnale noi intervenim la nivelul unităților de învățământ. Oricum, s-au pregătit din toate punctele de vedere, inclusiv cu circuite separate de intrare – ieșire, materiale igienico-sanitare, stocuri suficiente. Nu rămâne decât să ne responsabilizăm că regula este importantă.
R: Cum se asigură respectarea regulilor? Se fac inspecții?
M.P: Nu ne dorim să vânăm respectarea regulilor, dar dacă avem semnale cu siguranță intervenim. Au fost sesizări venite din partea părinților, ca atare Inspectoratul Școlar s-a sesizat și a mers în control acolo, s-au luat declarații de la elevi, de la profesori. Reacționăm când suntem anunțați, dar nu ne-am făcut o regulă de a-i speria că vin în control. Aș puncta faptul că vor avea loc întâlniri între Direcția de Sănătate Publică (DSP) și managementul unităților de învățământ, DSP și părinți, DSP – elevi, în care să discutăm despre cât de importante sunt regulile și cât de important este să fie respectate de fiecare dintre noi. Intrăm în ideea anului trecut, când erau activități de acest fel, care sunt foarte bune, pentru că aducem în fața lor experți, oameni care cunosc aceste lucruri și cei care au competența necesară. Ne dorim să intrăm cu părinții în dialog. Unitatea de învățământ poate crea o relație cu Inspectoratul Școlar și noi cu DSP, pentru că nu este la îndemâna oricui să ia legătura și să pună întrebări. Cu elevii putem să stabilim o oră în decursul unei zile în care să discutăm cu ei aceste detalii. Cu managementul unităților de învățământ putem discuta oricând aceste teme, dar în special la finalul zilei, atunci când activitățile didactice se diminuează. Zona de expertiză o vom folosi foarte mult în acest an școlar, chiar dacă suntem la activități față în față sau activități online, pentru că ne și ajută să găsim soluții, și indirect punem presiune și pe autorități. Vorbim de lipsa cabinetelor școlare, lipsa expertizei sănătății în unitățile de învățământ.
R: Ce se întâmplă când în colectivitate există suspiciunea unui elev infectat?
M.P: Intrăm în aceeași procedură cunoscută de anul trecut, se izolează, e o cameră specială – sala de izolare. Dacă are simptome, în momentul în care avem un cabinet medical personalul medical intervine, ia temperatura, monitorizează, anunță familia, se trece la alt nivel dacă se întâmplă ceva, se anunță ambulanța. În momentul în care nu este cabinet medical, se izolează, se anunță familia și 112. În fiecare școală există câte un responsabil care se ocupă de prevenirea Covid și se asemenea există un spațiu dedicat de izolare.
R: Cine sunt responsabilii care „veghează” situația epidemiologică în școli? În funcție de ce au fost alese?
M.P: Persoanele care sunt responsabile sunt fie persoane implicate și anul trecut în astfel de activități, iar ele sunt specializate pe biologie, sport, chimie, undeva din zona asta. Pot fi, desigur, și alte discipline, dacă persoanele au o preocupare în acest sens sunt un sprijin în unitățile de învățământ. Acestea sunt în legătură cu IȘJ și Ministerul Educației.
Trimite articolul
XMastile “albastre” omologate pentru uzul in spitale sunt destinate sa opreasca schimbul de fluide. Orificiile acestor măști sunt de aproximativ 5000 de ori mai mari ca virusul.
Orificiile măștilor neomologate care se găsesc in abundenta in comerț sunt de 20000-5000 mai mari ca virusul. Oricat esti de tampit iti dai seama ca mastile au ZERO efect in combaterea transmiterii virușilor. Pe idiotii din născare ii invit sa faca un test, priviti masca tinuta spre o sursa de lumina…orificiile se vad cu ochiul liber!
Ca sa intrlegeti mai bine, imaginati-va ca virusul este o minge de fotbal si trageti spre 1000 de porti fiecare poarta avand aprox. 250 mp…cat de des loviti bările?
-
Exact din exemplul tau cu mingile iti poti da seama ca, chiar daca majoritatea mingilor vor intra in poarta, unele totusi sunt oprite. Deci masca reduce riscul de virus. Chiar si daca o reduce cu cateva procente, la un numar mare de oameni acele procente inseamna un numar semnificativ.
-
esti un caz pierdut, sper sa mori de foame cu gandirea asta de comunist imputit
-
asa e, virusul este cu atat mai periculos cu cat este in cantitate mai mare, iar masca asta face, reduce cantitatea de virus, ..nu cred ca este o polemica aici, ai de ales, ori traiesti, ori mori, si moartea este o optiune, …fiecare o alege pe care o doreste; oricum ai da-o, ai de ales intre vaccin sau virus.
-
-
@Realism: eu nu stiu de masti albastre, roz sau lila. Exista standarde FFP2, KN95, N95. Uita-te prin alea si mai vorbim. Cele chirugicale opresc tocmai o buna parte din acele fluide de care spui, chiar daca nu tot. Sunt eficiente daca esti purtator de virus, ineficiente daca vrei sa te protejezi. Dar mi se pare ca ai ramas in 2020, deoarece tarile libere recomanda chiar standardele enumerate mai sus, ffp2, etc.
-
Virusul circula doar prin fluide. Nu este autoportant, nu are aripi, nu are picioare, nu are motoare.
Daca masca opreste fluidele, picaturile de saliva, atunci e buna pentru a reduce raspandirea virusului.-
atunci de ce ne tot invitati, retardatilor, sa respiram aerul din spitale? ah, acolo are aripi, nu? acolo zboara singure fluidele. mai hotarati-va dracului odata, ca tot schimbati povestea
-
-
Total gresita explicatia ta.
Hai sa-ti explic cum e cu masca si cu virusul si cu distanta de 1,5 metri .
Virusii astia cand iasa din tine prin aerul respirat nu sunt in stare libera, ci sunt lipiti pe picaturile minuscule de apa, pe aburul expirat. Si aceste picaturi de apa din aburul expirat nu trec prin masca, ca sunt aceste picaturi minuscule mult mai mari ca “orificiile” dintre fibrele textile ale mastii. Si ceea ce poate trece, sunt numai cateva procente. Si fiindca sunt mai grele aceste picaturi ca aerul, ele “pica” in jurul tau, in aceasta zona de 1,5 metrii din jurul tau.
De aia se poarta masca si de medicii din sala de operatii, si de personalul medical in spitale. Numai aia de au probleme de a intelege ceva cred ca virusii zboara liberi ca vrabiile din nasul si gura voastra.
Si mastile ajuta. Incearca sa sufli o luminare pusa la 1 metru in fata ta, fara masca si cu masca, si vei vedea ca cu masca nu o poti stinge. De aia si distanta ceruta de medici de 1,5 metri intre persoane, ca la aceasta distanta toti , sau marea majoritate, a virusilor sunt cazuti la pamant sau in apropierea solului si nu mai exista probabilitatea ca sa-i inspiri cu nasul tau.
Dar multi nu inteleg asta. Da, este prea complicat. Genul de oameni care la supermarket la coada la casa iti sta in ceafa , fara masca sau cu masca sub barbie, de parca daca imi sufla in ceafa ajunge mai repede la casa.
Nu stiu daca ai inteles, dar eu m-am straduit sa-ti explic czm am putut mai bine. Dar incearca sa stingi o lumanare cu masca pe gura si numai dupa aia poti sa-mi raspunzi.-
explica asta atunci: daca vaccinatii inca sunt obligati sa poarte masca la locul de munca, si tu spui ca masca FUNCTIONEAZA, de ce sunt oamenii obligati sa se vaccineze?
-
Si ce ii poti face ? Nimic !
Nu exista nici o lege !
Totul e aruncat din Media si voi acceptati !
Ce cacat sa ti faca auzi :))
Indiferent de ce spun diferite personaje cu functii de conducere si cu salarii enorme de al diferite institutii bugetare inutile in proportie de 80 la suta si mari consumatoare de resurse,situatia din scoli este grava in ceea ce priveste vaccinarea celor care isi desfasoara activitatea acolo , deoarece sint nevaccinati in proportie de 50 la suta,iar restul activitatilor de prevenire , testarea zilnica,materiale de protectie,aerisirea salilor de clasa pastrarea distantarii,portul corect al mastii de protectie,existenta a cel putin 2 masti elev pe pentru o zi de cursuri,toate cestea sint mai mult decit discutabile.
Si nu in ultimul rind instruirea constanta a elevilor pentru a respecta aceste masuri mai mult decit obligatorii.
Iar respectarea acestor reguli este asa cum se pare foarte optionala.
Iar domnul mentionat in articol nu face altceva decit sa ne prezinte cum ar trebui sa fie situatia la modul ideal ci nu cum este ea la modul practic.
Iar acesti profesori se incalzesc destoinic la mantinela pentru a trece la acest invatamint online care are rezultate mediocre.
Iar acolo unde elevii nu au dispozitive sau nu este semnal de internet corespunzator mai ales pe la sate se pregatesc pentru o binemeritata vacanta platita , binemeritata dupa cei doi ani de activitate foarte intensa.
Si poate explica domnul inspector sef la parinti cum se desfasoara conceptul de ,, gradinita online ,, .
Sa speram ca acestor guvernanti le vine mintea la cap impulsionati si de cresterea exceptionala si exponentiala a cazurilor inclusiv in rindul profesorilor si elevilor si vor face ceea ce au facut Franta si Italia si alte tari .
Iar pina atunci parintii doresc ca acesti indivizi care conduc invatamintul si il conduc prost sa informeze exact si corect si foarte promt cu privire la numarul de elevi si de persoane angajate in scoli.
Hai sictir bai guvernule tradator de tara!!!!
Sa poarte botnite pe care sa inscriptioneze “Carpa Inutila”. Nu pot fi acuzati ca nu poarta, in schimb ar transmite o replica adecvata.
În care s-au înghesuit elevi, dascăli, chiar și părinți mai ceva ca sardelele? În plin val 4
Domnule din poza ce o sa ne mai spui peste vreo saptamina,cind daca ne luam dupa cei de meserie vom avea mai multe cazuri ce o sa ne mai trimbitezi ca merge parintele si reclama la director ca vreun individ sau individa nu poarta masca,pai degeaba mai reclama raul este facut deja spune ne concret cu date la zi care este situatia citi profesori citi elevi sint bolnavi si exact la ce scoli sa stim sa ne trimitem copiii la scoala au ba?
In rest lasa ne cu balivernele sintem satui,si vezi ca din birou nu sti nimic despre respectarea masurilor de preventie,trebuie sa mai lasi biroul si cafelele si impreuna cu restul angajatilor sa iesiti pe teren, sa luati la rind scoala de scoala si apoi sa vi sa ne povestesti ca vezi ca situatia este albastra 5000 cazuri si 100 de morti.
Dar TU frumosule esti vaccinat ????Pune langa poza cu masca pe bot si poza cu certificatul de vaccinare forma completa.Hai ai curaj ca doar esti sef……!
Multzumesc …..tion
Sa le dam la m..e la guvernanți și la martori Covidului ca își bat joc de copii noștri și de profesori. O gloata de prosti ne conduc
Trebuia sa-i dati titlul: MIC INDREPTAR PENTRU TURNATORUL DE RIT NOU INCEPATOR
Penibililor!
Dar de ce părinți pozitivi trimit copiii la grădinițe, respectiv scoli? De ce nu se vaccinează? De ce li se permite? De ce nu li se impune și lor vaccinare sau testare înainte de începerea cursurilor copiilor?
Ce prostie si unii chiar cred. Ce rost are sa poarte masca daca si vaccinatii transmit virusul. Cine vrea sa se protejeze se vaccineaza si gata. Nu inteleg ce atat tambalau cu masca fara masca.