Nu există timişorean şofer care se respectă şi care să nu fi încercat măcar o dată, cel puţin din curiozitate, cum e prima autostradă a Banatului. Dacă imediat după ce a fost deschisă circulaţiei condiţiile erau … decente, în ultima perioadă şoseaua s-a degradat puternic. Gropi, denivelări, crăpături la rosturile podurilor neumplute de constructor, supratraversări veşnic în lucru, ieşiri doar marcate, dar în realitate inexistente. Şi, doamne fereşte să ai nevoie să mergi unde şi regele e singur, spaţiul de servicii nu e funcţional nici acum. În plus, probabil că gândindu-se că asfaltul vălurit nu va fi pe placul beneficiarului, firma constructoare s-a pus să înlocuiască deja stratul de asfalt de uzură încă înainte de a preda şoseaua.
Nici o problemă, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale sunt încrezători că predarea finală a lucrării se va face la data convenită. Adică 30 iunie. „Potrivit contractului de construcţie, finalizarea integrală a lucrărilor este prevăzută pentru ultima zi a lunii iunie, şi anume 30 iunie 2013″, ne-au răspuns cei de la CNADNR la o solicitare trimisă pe această temă de tion.ro. „În prezent progresul lucrărilor înregistrează un procent de 99%. Până la data stabilită pentru terminarea lucrărilor, antreprenorul întreprinde lucrările auxiliare rămase în afara părţii carosabile, şi anume lucrări la Centrul de Întreţinere şi Coordonare, la sistemul rutier al pasajelor peste autostradă, parapete, împrejmuiri, scurgerea apelor”, mai spun cei de la CNADNR.
Dacă cei care s-au ocupat de lucrări nu vor fi serioşi şi nu se vor încadra în termen, ei vor fi „arşi” cu penalizări. „Conform prevederilor contractuale, penalităţile de întârziere, în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere – calculat din Preţul Contractului şi în limita maximă de 15%, pot fi stabilite numai după momentul efectuării Recepţiei la terminarea lucrărilor. Perioada de întârziere este numărul de zile înregistrat de la data de terminare contractuală şi data specificiată în Procesul Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, în condiţiile inexistenţei oricărei determinări pentru o extensie de timp din partea inginerului, urmare a revendicărilor transmise de părţile contractante”, se mai spune în răspunsul primit de la CNADNR.
Compania de Drumuri mai spera ca predarea autostrazii Arad – Timisoara sa aiba loc pe 30 iunie
Reactualizat la:
Prima autostradă deschisă circulaţiei publice în această parte a României a fost Arad – Timişoara. 32 de kilometri de drum rapid, dar care nici în acest moment nu au fost finalizaţi şi predaţi beneficiarului. Deşi admit că mai e de lucru o grămadă, cei de la Compania de Drumuri mai speră încă la respectarea termenului convenit pentru finalizarea construcţiei şi predarea autostrăzii la CNADNR: 30 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!