Evenimentul este organizat de Asociaţia Chinologică Romană a judeţului Timiş, în colaborare cu Consiliul Judeţean. În cele două zile ale evenimentului sunt programate două expoziţii internaţionale cu atribuirea titlului C.A.C.I.B., tradiţionale, ajunse la ediţiile XXIII şi XXIV, respectiv patru expoziţii de club organizate de „Dac Moloss Club”, pentru rasele de câinii de tip molos din grupa a II-a F.C.I., „Clubul Naţional de Terrieri şi Clubul Naţional de Terrieri tip Bull”, pentru rasele din grupele a III-a, şi – Clubul Naţional al Crescătorilor de Teckel”, pentru rasele din grupa a IV-a F.C.I. Prezenţa va fi una internaţională. În prima zi de desfăşurare, la expoziţia C.A.C.I.B. şi la expoziţiile de cluburi de rasă vor fi prezente peste 750 de exemplare canine. Un număr de peste 600 de câini vor fi înscrişi şi în competiţiile din cea de-a doua zi. Costul unui bilet este de 5 lei, dar copiii până la 14 ani, pensionarii şi persoanele cu handicap au intrare gratuită. Timişorenii sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică, 8 şi 9 mai, cu începere de la ora 10, la Arena Aqua Sport (fostul Ştrand al Tineretului), pe Calea Dorobanţilor (Lugojului) nr. 92 A.
Cei mai frumosi caini se intalnesc la Timisoara
Expoziţie chinologică internaţională, la Timişoara. Timp de două zile peste 1.000 de câini vor participa la mai multe expoziţii, la Arena Aqua Sport (fostul Ştrand al Tineretului).
Citiți principiile noastre de moderare aici!