Pentru cel de-al cincilea suspect în acest caz, Gheorghe Breazu (foto), prins la Szeged de autorităţile maghiare, a fost emis un mandat de arestare în lipsă şi un mandat european de arestare. El urmează să fie predat autorităţilor române în aproximativ cinci zile.
„Cei patru au fost audiaţi în calitate de martori şi, în jurul orei 1.30, au fost eliberaţi. Cel de-al cincilea va fi predat autorităţilor române în aproximativ cinci zile”, a spus Mihaela Pop, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Procurorii au luat această decizie deoarece, deocamdată, nu exisă probe care să îi implice direct pe cei patru în cazul uciderii poliţistului. Trei dintre ei sunt minori, unul în vârstă de 16 ani, doi de 17 ani, iar al patrulea are 19 ani.
Eliberarea celor patru vine în contradicţie cu afirmaţiile făcute, sâmbătă după-amiază, la Sânnicolau Mare, de secretarul de stat din cadrul MAI, Dan Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine Publică. „Autorii au fost identificaţi. Sunt cinci autori, patru au fost reţinuţi şi al cincilea este în curs de prindere”, a spus, ieri, Fătuloiu, la ieşirea din sediul Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare.
Gheorghe Breazu, în vârstă de 19 ani, din Cenad, rămâne principalul suspect în cazul uciderii agentului Tiberiu Sârbu. El va trebui să explice în faţa organelor de cercetare penală cum a reuşit să-l dezarmeze, de unul singur, pe poliţistul de frontieră, şi de ce apoi l-a împuşcat.
Gheorghe Breazu este acuzat de omor deosebit de grav, iar dacă va fi găsit vinovat riscă până la 25 de ani de închisoare sau chiar detenţie pe viaţă, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Roibu. Tânărul a mai fost condamnat pentru furt calificat în anul 2006, fiind eliberat condiţionat de către Judecătoria Sânnicolau Mare, înainte de majorat, la începutul anului 2008.
Reamintim că subofiţerul Tiberiu Sârbu a murit după ce a fost împuşcat în piept, cu propria-i armă, pe o stradă din oraşul Sânnicolau Mare, în timp ce încerca să oprească o bandă de hoţi.
Update: Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Ion Braşoveanu, şi şeful Poliţiei Timiş, Săndel Palade, au oferit, duminică, noi detalii legat de cazul uciderii poliţistului de frontieră Tiberiu Sârbu şi mersul anchetei.
Poliţistul s-a luptat cu suspectul principal şi a tras două focuri
Braşoveanu a confirmat faptul că suspectul principal, Gheorghe Breazu, a fost reţinut la Szeged, şi a declarat că nu există probe care să le lege pe celelalte patru persoane, reţinute sâmbătă, de uciderea agentului. După aproximativ opt ore s-a reuşit formarea unui cerc de suspecţi format din cinci persoane, audiate la Sânnicolau Mare. În jurul orei 16.30 (n. r. – sâmbătă), unul dintre cei cinci suspecţi a fost reţinut la Szeged, în Ungaria, pentru o perioadă de 12 ore, când trebuia să ajungă la autorităţile maghiare mandatul european de arestare (…) Din probele administrate până acum, rezultă că ceilalţi patru nu au avut nicio participare la uciderea agentului de poliţie. Din acest moment, în funcţie de probele care vor apărea, aceştia vor putea fi acuzaţi de furt sau tentativă de furt. Declaraţiile celor patru suspecţi sunt de incriminare a acestui suspect. Sunt şi alte probe ştiinţifice care îl incriminează pe cel de-al cincelea”, a precizat prim-procurorul. Braşoveanu a mai spus că cei patru tineri care au fost eliberaţi nu pot fi acuzaţi de complicitate la omor. „În acest moment nu avem date. A avut loc o luptă între agentul de poliţie şi Breazu Gheorghe, în urmă căreia agentul a fost dezarmat şi împuşcat cu propriul pistol. (…)Agentul se pare că a reuşit să tragă două focuri. Restul au fost trase de atacatori”, a adăugat magistratul.
Gheorghe Breazu va fi extrădat săptămâna viitoare
Suspectul principal ar putea fi extrădat de-abia la sfârşitul săptămânii viitoare, potrivit şefului IPJ Timiş, Săndel Palade: „Pot să vă confirm faptul că identificarea şi prinderea celor patru suspecţi ai omorului s-a făcut într-un timp record. De la ora 2 noaptea, judeţul Timiş a fost blocat de filtre şi mai ales zona localităţii Sânnicolau Mare a fost blocată efectiv. Autorităţile maghiare au fost tot timpul în contact cu noi şi astfel am putut să îl prindem pe cel de-al cincilea suspect. Ne bucurăm că avem suspecţii, unul este arestat la Szeged, urmează să fie extrădat în România, iar pe ceilalţi îi avem, ştim cine sunt, îi monitorizăm. Se fac verificări pentru a vedea cum a trecut al cincilea suspect. Mâine va fi dus la Budapesta pentru a fi confirmat mandatul de un judecător. Tragem speranţa că la sfârşitul săptămânii viitoare va fi extrădat”, a declarat Palade.
Autorităţile au mai precizat că celor patru tineri eliberaţi nu li s-a interzis niciun drept, dar că aceştia sunt conştienţi că trebuie să coopereze pentru finalizarea anchetei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!