După ce primele ediţii ale AeroNautic Show s-au desfăşurat în jurul Bucureştiului, în 2012 lacul Surduc din localitatea timişeană Fârdea va găzdui, în prima zi a lunii lui cuptor, cel mai mare spectacol aviatic şi nautic din România. De la ora 11 şi până la ora 15 cei prezenţi vor avea parte de un spectacol atât în aer, cât şi pe apă. Zeci de avioane şi ambarcaţiuni vor atrage privirile celor prezenţi într-un spectacol transmis în direct de mai multe televiziuni naţionale şi vor înscrie şi promova comuna Fârdea şi lacul Surduc pe lista obiectivelor turistice importante din România la nivel european, ca zonă de agrement.
Piloţii cu avioane de dimensiuni mici vor face demonstratii de zbor, iar pe lacul Surduc vor defila în toată splendoarea lor ambarcaţiuni cu pânze.”În 1 iulie, în intervalul orar 11-15, în care va avea loc show-ul aerian şi nautic, pentru siguranţa celor prezenţi vom interzice scăldatul în lacul Surduc”, a spus primarul comunei Fârdea, Samuel Lupulescu.
La spectacol vor participa, de asemenea, şi pompierii de la ISU Banat, care le vor prezenta vizitatorilor cele mai noi utilaje din dotare şi vor susţine demonstraţii. În cadrul acestui eveniment edilul şef va evolua la bordul unui avion de tip american. Cu 72 de ore de zbor şi cu un brevet de pilot obţinut în anul 2005 în Statele Unite ale Americii, Samuel Lupulescu ne-a spus că poate zbura cu avioane uşoare de până la 180 CP.
„În cadrul acestui show voi pilota un avion Cessna 152 de tip american. Vreau să invit toţi timişenii şi nu numai la acest eveniment deosebit, care cu siguranţă va face cinste atât comunei Fârdea, cat şi lacului Surduc”, ne-a mai spus primarul Samuel Lupulescu.
Acrobatii aeriene de Ziua Aviatiei Romane la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!