„Am ajuns paralizată complet la vârsta de 30 de ani, în urma unui accident de maşină. Atunci am stat cinci luni în spital, după care am fost adusă acasă. Eram speriată de noua mea viaţă, nu ştiam cum voi faţă faţă situaţiei pentru că am fost o persoană activă. Era ceva cu totul nou, nu mai puteam face nimic şi încercam să nu mă las copleşită de situaţie, mai ales pentru mama, care la vremea aceea avea grijă de mine şi care, mi-am dat seama, încerca şi ea să fie puternică pentru mine”, îşi începe Alina Buzuleac povestea noii vieţi pe care a început-o acum 12 ani.
Între timp, mama ei a murit. A fost diagnosticată cu cancer, a suferit şi a murit sub ochii fetei, care nu putea să facă nimic pentru ea. „A fost un lucru care pe mine m-a măcinat şi a fost foarte greu de suportat”, spune Alina despre acea perioadă şi mă gândesc câţi oameni vorbesc despre lucruri care îi macină, iar eu văd, pe chipul ei, în părul complet cărunt, zilele şi orele acelei perioade care trebuie să fi trecut foarte greu pentru ea. Apoi viaţa ei a mers înainte, în aceeaşi casă din Buziaş, unde locuieşte acum cu tatăl său.
Au fost însă, de-a lungul acestor 12 ani, câţiva oameni care au căutat-o zi de zi, lună de lună, fără nici o excepţie: îngrijitorii la domiciliu, angajaţi ai Federaţiei Caritas a Diecezei Timişoara.
„La început am fost speriată: eu de ei şi ei de mine. Pentru ei, eu eram un caz nou, iar eu eram speriată de noua mea viaţă, dar răbdarea pe care au avut-o, înţelegerea şi profesionalismul ne-au ajutat să rezolvăm toate problemele medicale şi psihice care au apărut pe parcurs. Din punct de vedere medical ei m-au ajutat foarte mult pentru că, la început, aproape în fiecare săptămână, aveam probleme de sănătate şi împreună le-am rezolvat. Asta mi-a dat un sentiment de siguranţă şi încredere. Contează foarte mult, pentru bolnavi în general şi pentru cei cu probleme grave în special, ca persoana care te ajută, medicul, asistentul sau aparţinătorul, să-ţi dea un sentiment de siguranţă, iar asta m-a ajutat să rămân optimistă”, povesteşte Alina despre primele întâlniri cu îngrijitorii la domiciliu.
Imediat după paralizie, o combinaţie în medicaţia sa i-a produs surditate şi, la patru ani de la accident, aceasta a fost diagnosticată şi cu diabet, ceea ce a însemnat vizite zilnice la domiciliu din partea îngrijitorilor, care îi măsurau glicemia. Acum, Alina are propriu aparat de glicemie, iar serviciile asistenţilor de la Caritas constau în proceduri care se fac periodic sau doar când este nevoie.
„De exemplu, am sondă urinară şi, dacă se înfundă, apelez la ei. Zilnic sunt ajutată la toaletă. Au fost însă şi perioade în care mi-era rău şi am avut nevoie de ajutor şi noaptea, iar ei au venit. Prin asistenţii de la Caritas ţin legătura cu medicul nutriţionist sau cu medicul de familie pentru reţete sau diferite analize”, spune Alina.
Despre prieteni şi viaţă
Are acasă un căţel şi, de puţină vreme, şi o pisică. Citeşte tot ce îi cade în mână, navighează pe Internet şi se uită la televizor. Crede că oamenii au devenit mai puţin răbdători şi mai egoişti. Viaţa ei pare să se deruleze prin alţii. Există însă şi momente când trăieşte sentimente de izbândă.
„Acum am un scaun electric. La început aveam unul normal, dar acum pot să ies singură până în grădină şi asta mă face foarte mândră de mine, că sunt şi eu bună la ceva. E unul din puţinele lucruri pe care le pot face şi la asta mă ajută un fel de minimacara şi un ham special cum au alpiniştii. Mi se pune hamul şi cu ajutorul macaralei sunt ridicată şi pusă în scaunul cu rotile”, explică Alina.
Cât de departe poate merge? Până la nucul din grădină, unde îi place să stea uneori. Pentru că este hipotensivă nu poate pleca mai departe de casă. O întreb ce îşi doreşte şi rămâne încurcată. Spune că nu s-a gândit la asta şi că a învăţat să se mulţumească cu puţin. „Mi-aş dori să fac parte în continuare din viaţa prietenilor mei, iar ei să îmi permită să fac parte din viaţa lor. Îmi fac vizite, dar de obicei la sfârşit de săptămână, atunci când au şi ei timp”, mărturiseşte Alina. Şi se uită zâmbind la Oana, asistenta sa de la Caritas, cea care o vede zilnic.
12 ani împreună cu îngrijitorii
Federaţia Diecezei Timişoara a deschis Centrul pentru îngrijiri la domiciliu la Timişoara, în 1994 cu sprijin total de la Caritas Freiburg, Germania. „Impactul a fost foarte mare, au fost foarte multe solicitări. Încă de atunci, de-a lungul anilor, ne-am format îngrijitorii, pentru că ceea ce facem e mult mai complex decât o injecţie. Încercăm să răspundem tuturor nevoilor pe care le are o persoană. Alina este cazul la care lucrăm de 12 ani şi au fost perioade în care s-au creat echipe de specialişti pentru a o ajuta, un fel de voluntariat în lanţ. Au venit şi ne-au ajutat la caz medici, asistenţi, psihologi”, spune Gabriela Borş, coordonator Centre pentru îngrijiri la domiciliu Caritas.
Anul trecut, asistenţii de Caritas au avut în grijă 130 de pacienţi din Timişoara şi alţi 35 la Buziaş. Cele mai multe persoane solicită îngrijiri la domiciliu pentru probleme oncologice, urmate de afecţiuni neurologice. Demersurile pentru obţinerea acestui serviciu, decontat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, încep cu recomandarea unui medic specialist, după care trebuie făcut un dosar medical şi acesta, la rândul său, trebuie depus la sediul CJAS. Aici, o comisie desemnată se întruneşte lunar şi analizează dosarele depuse.
„La sfârşitul lunii, dosarele se analizează, se face un punctaj şi, în funcţie de buget, intră în ordine. În 2010 au fost depuse 443 de solicitări şi au fost aprobate 361 de dosare. Cele respinse n-au îndeplinit criteriile medicale stabilite de Serviciul medical al CJAS”, explică Mariana Mocioalcă, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş.
În 2001, la doi ani după accidentul Alinei, în perioada în care veneau în România delegaţii şi echipe din toate ţările pe diferite domenii, aceasta a fost vizitată de o echipă de specialişti din Anglia, între care s-a aflat şi dr. Thomas Austin care a scris despre cazul ei, din punct de vedere medical, în revista spitalului Edge Hill, acolo unde lucra. De-a lungul anilor, pe timpul verii, Alina a mai primit vizita doctorului, care a fost foarte impresionat de cazul său.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!