Primarul Timișoarei a ținut, miercuri, una dintre rarele sale audiențe online. A primit întrebări despre starea drumurilor din oraș, despre situația parcurilor și a proiectelor aflate în derulare, dar și despre problema garajelor din alte zone ale orașului, altele decât cele din cartierul Soarelui. Robu a fost întrebat și dacă va desființa gardul de la Parcul Botanic, pe care primăria se chinuie să-l ilumineze de câțiva ani buni.
„Avem în vedere demolarea gardului de la Parcul Botanic. Trebuie să realizăm mai întâi iluminatul în Parcul Botanic și avem un proiect pe fonduri europene și noi acolo nu am putut face, pentru că am moștenit un contract care avea consumați deja banii pentru extinderea iluminatului public. Din motive de securitate nu-l demolăm acum, nicidecum estetice. Ați văzut că eu am venit cu ideea să demolăm garduri, nici măcar gardul viu nu-mi place. Un spațiu trebuie să fie îmbietor, să te îndemne să te duci spre parc”, a explicat edilul-șef.
Primarul a povestit apoi cât de bine arată Parcul Justiției după amenajare și cât de mulți timișoreni îi trec pragul, tocmai pentru că acesta nu mai este împrejmuit de gard.
„Eu am o fobie a gardurilor, sunt un om pentru care libertatea are o valoare supremă și ideea de gard îmi repugnă”, a completat Robu.
Tot în audiența online susținută miercuri pe Facebook, edilul-șef a vorbit și despre fobia de garaje.
„Am o fobie și față de garaje. În curând voi demola și garajul fiului meu. Din motive pentru care i-am tot certat pe cei din primărie nu s-au dat avize juridice. Demolăm garajele, cu tot respectul pentru cetățeni, pentru că a trecut vremea lor. Se impun alte amenajări, nu mai cadrează garajele. Spațiul verde dintre blocuri va fi spațiu verde”, a conchis Nicolae Robu.
Primarul Timișoarei din ultimii opt ani a anunțat că își mai dorește să ocupe patru ani fotoliul de primar. Până în prezent, contracandidații lui Robu la alegerile locale din 2020 sunt Dominic Samuel Fritz (USR-PLUS), Farkas Imre (UDMR), Adrian Orza (independent) și Marius Craina (Pro România).
Trimite articolul
XLa puscarie, talharule! Criminalule! Inca nu esti inchis pentru uciderea studentului, jigodie!
“Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce imi place mie, iar cui nu ii convine sa se mute la bocsig” , asa poate fi definita gindirea ( asta daca acest individ gindeste) primatului nostru.
Asteptam cu interes si constructii folositoare, nu doar demolari si taieri de copaci. Asteptam cu interes prima parcare supraetajata CONSTRUITA de primarie, nu doar taiata panglica de catre primar pe munca unor firme private. Asteptam cu interes UN NOU PRIMAR! Robu deja e prea convins ca doar el e inteligent si toata lumea in jurul lui proasta.
ROBU renunță la al III lea mandat … vei fi îndestulat (deja ? asa ar trebui!) si tu :)))!
Ditamai râtanul de Bocsig!
Da ceva mai consistent legat de infrastructura orasului? nimic, nimic, nimic!
Consulta te rog un psiholog. La fobia gardurilor trebuie lucrat, avand in vedere ca in curand vei vedea numai gratii.
Marea fobie a timisorenilor esti TU.
Dar mai un pic si vindecam Timisoara.
ce comentarii pertinente mai jos! nici vorba de troli de partid!
Urmeaza fobia fata de blocuri,nu?Doar unele au garaje la parter….
Si copaci Lae! C-O-P-A-C-I sunt cea mai mare fobie a administratie liberale.
Asta il doare pe el: gardurile. Restul sunt facute, a ramas doar tichia de margaritar. Avem parcari, curatenie, tramvaie noi, scoli moderne, spitale extraordinare, pasaje, centura, tot tot e rezolvat, au ramas gardurile.
Bravo timisoreni pentru optiunea de vot. Sper ca tot pe robu o sa il votati, ca nu cumva sa ii scape ceva….. la mintit si furat!
Bine ca nu are fobie la trotuarele sparte si pline de noroi, la semafoarele care sunt stinse sau puse pe intermitent, la zecile de becuri arse, la zecile de santiere de unde se iasa cu noroi pe roti, la sutele de masini care parcheaza pe zonele verzi, distrugandu-le, la terenurile primariei necosite sau cosite o data in an, toamna, dupa ce a trecut sezonul ambroziei, si lasate resturile sa putrezeasca si sa infunde canalele, sau le jegul de pe strazi, mai ales intre blocuri, unde nu mai curata nimeni soseaua pana la bordura.
Ar mai fi asa multe lucruri, de toate mi-e scarba, asa cum mi-e si de acest primar arogant si plin de el, megaloman si avid dupa popularitate si pupat in dos. Din pacate nici concurenta nu se prezinta grozav, asa ca suntem de-a dreptul blestemati, sa nu gasim un om capabil sa conduca acest oras. Vai de noi.
Imi cer scuze ,dar primatul robu a mai avut si fobia ciorilor si fobia fotbalului…….
Fobiile sunt mai multe, as aminti doar de ignorarea transportului in comun, de lipsa, uneori totala, alteori partiala, a salubrizarii, de indiferenta fata de iluminatul stradal, de taierea copacilor si de neglijarea sau distrugerea istoriei orasului: Primaria Veche ignorata, Piata Libertatii transformata dupa modelul comunist (Piata Rosie, Tiananmen). Iintr-o vreme ura panourile care afiseaza traficul tramvaielor si sustinea interzicerea platii transportului in comun daca n-ai telefon cu internet.
Mai deranjante sunt insa obsesiile, scumpe si cu utilitate indoielnica: vaporase care mai mult stau si care consuma de 20 de ori mai mult decat produc, metrou, fantani, lauda cu parcari supra si subterane (realizari Z-E-R-O), sute de studii de fezabilitate cu finalitate Z-E-R-O , tramvaie cum nu mai are nimeni pe planeta cu autonomie pe baterii pana la Bocsig, proiecte de poduri cu utilitate indoielnica, renovari de parcuri cu sume astronomice, sponsorizari anuale megalomanice pentru Colterm fara analiza cauzelor dezastrului, etc, etc.
In cocluzie: un Ceausescu mai mic, care viseaza doar la realizari marete si uita de indatoririle zilnice de gospodarire a orasului in favoarea cheltuielilor obscure cu studii si proiecte.
In sfarsit vom avea parcuri precum in tarile civilizate!!! Si gardul de la parcul rozelor… ca sa nu mai zic ca nu il amendezi pe proprietarul Abatorului care detine o mega cladire in zona centrala si care spera la fonduri…igienizarea curtii abatorului si daramarea zidului ca orice turist sa poata vizita cel putin de afara constructia abatorului … daca nu obliga la renovarea sa … sau cine are bani cumpara executari pe sume intangibile de 99%din populatue si care fac orasul de rusine prin mentinerea in ruina a acestor cladiri… personajele de etnie de ce nu sunt obligate sa isi termine constructiile fastuoase dau trebuie sa ii suportam sa faca palate intr-un timp de peste 10 ani … Pro garduri jos
Cea mai mare fobie a lu Robu sunt timisorenii!
Exact ca in proverbul ala , cand tziganul s-a ajuns impüarat, prima data pe tac-su l-a spanzrat. Asa si Robu,. cuma a juns primar, cum a inceput sa spanzurte si sa taie in ce au avut timisorenii, in ce are Timisoara.
Asta mai mult a spart decat a facut.
Stau prin Vest si la noi in oras, sunt garaje pentru masini. Este adevarat ca sunt ordonate, sunt toate de acelasi tip, sau cel putin in parcarea x sunt de acelasi tip. Sunt ori private – ale capitalistilor rai, ori sunt pe terenul Primariei, sau al cui o fi, insa terenul este arendat pe 99 de ani si aprobata numai pemtru garaje de tipul XX. Multe apartin, sau sunt subordonate asociatilor de locatari si aia le inchiriaza, pe un pret convenabil. Reparatiile si tot ce este necsar pentru buna intretinere se fac prin asociatia de locatari, si nu fiecare chirias sa isi puna ce poarta vrea, ce rampa sa-si faca. ca acoperis vrea el. Plus ca asociatia de locatari tre sa respecte si cati pomi sunt necesari acolo intregaraje si ce alei se fac intre garaje. Nu mai ai masina, asociatia are dreptul sa iti rezilieze contractul de inchiriere, daca vede ca dupa ca. 3 luni nu ai masina. Tot asa se reziliaza daca se constata ca garajul nu este intrebuintat la ce este facut si i s-a schimbat destinatia ca garaj, adica sa-si faca unul firma de facut muraturi sau firma de IT sau firma de tamplarie, sau garsoniera etc.etc.
Si sunt aceste garaje integrate in arhitectura orasului. Este modul civilizat .
Cu gardurile la parcuri, Cat au fost garduri se stia pana unde este parcul.Acuma fara parc se intra cine vrea muschii lui in parc pe unde vrea si cu ce vrea. Au rezistat gardurile la parcuri sute de ani, de pe vremea austriecilor pana a venit un primat destept foc si a facut sin gard rahat care mai si pute.
Drept sa spun gardul cu funfament de caramida cu plasa metalica cum era ala al Justitiei a fost mult mai practic si mai frumos decat mizeria ce este acuma. Atunci se intra pe poarta si nu ca acuma cand sunt poteci la fiecare 10 m. Oare asta nu vede primarul? Sau i-a intrat parul in ochi si se uita numai la cer si cauta palmierii.
Asa arata un prost patentat: cu o hartie in mana, descheiat la sacou si cu o privire tampa… Nestiind sa faca nimic constructiv, acesta distruge, strica si sparge. Mai e putin pana la alegeri! Valea, Amatorule cu plete vopsite!
Si vremea ta a trecut mai Robule esti lucrul cel mai insalubru din oras !
Am si eu doua fobii: Nicolae si Robu. Cum fac sa ma tratez? A, stiu. Ma mut dracului din orasul asta imputit si sufocat. Stai! Sunt amnezic. M-am mutat deja. Ma duc sa-mi iau pastilele si cotizatia de la opozantii politici si ma culc la loc, ca oricum vorbesc singur si cimisorenii tot idioti raman si-l voteaza iarasi. Adio Oltenisoara mea de bastina!
Batalia e intre Robu si Fritz, restul nu conteaza, fiind doar un singur tur. Daca Robu nu e invins din acest prim si singur tur, ramane primar inca 4 ani.
-
delirezi…robu nu o sa iasa nici macar pe 3
-
Am uncopil cu dizabilitati si am fost trimis sa ridic un colet cu produse igienico-saniatare acordat de UE la o scoala de pe strada Lorena. Descrierea curtii liceului nu se poate face in cuvinte… ROG AUTORItATILE SA SE AUTOSESIZEZE. ESTE CEVA…Multumesc frumos….
-
Nu e curtea comuna cu Sectia de Politie ???
-
Medicamente,medicamente,am uitat sa-mi iau tratamentul zise pletosul vopsit!
Mergeti la vot si scapati orasul de incompetenti fiindca NoviSad e mult in fata si timp nu mai este nici pentru a salva aparentele macar…
Cea mai mare fobie o are fata de pomi. nu suporta sa vada pomi mai inalti decat el si cu coroane frumoase. la fel ca si ceilalti macelari din primarie. iar au incaput macelarii sa cioparteasca toti pomii. Cum de cei din germania, austira nu au astfel de specialisti si au pomi de 60-100 de ani cu coroane naturale?
singura fobie a noastra,Lae….ca-ti vedem moaca imbecila zilnic
Mare fobist,mare fomist si fake-iet, ” ba de una ,ba de alta”, bade ,bade de Bogsig!
Palmieri, borduri, tramvaie, trotuare nerefacute, benzi de circulație mai mici decât normativele, semafoare, posturi cu dedicație, pensie specială, autorizații acordate în timp record ploilor, personal slab calificat în toate instituțiile ce aparțin primăriei, prietenii la catarama cu interlopii, primar urmărit penal, vaporașe, milițianul local (sherifu ăl mare) angajat “provizoriu”, Rodica, kung-fu șoferul panda, termene nerespectate, spitale insalubre…. Astea nu sunt fobii. Cu asta ne-am ales de când ești primar. Băi Lagerfelde!! Acum e bai mare dacă nu câștigi.
Garajele sunt adevărate Infecții la adresa mediului,cetățeanului prin răspândirea bacteriilor și virușilor
din cauza lipsei de igiena.
Nu sunt un simpatizant al domnului primar dar in privinta garajelor trebe demolate ptr ca au ajuns loc de camara nu de tinut masina.Eu locuiesc in C Lipovei si in spatele blocurilor de pe Constantin cel Mare sunt garaje din care 80% sunt loc de depozit iar masina sta in fata blocului ocupand locul de parcare a cetateanului care nu are garaj pe langa ca invazia MH,GJ,OT in cartier si care au 3 masini ii mare.Va rog sa luati masuri si asupra garajelor acestea
OPRITI NEBUNUL !
E mai simplu sa dărâmi gardurile decât să le întreții nu? Nesimtitule! Uită-te cum arata gardurile parcurilor, a cimitirelor, ca dealtfel tot orașul. Pleacă odată gunoi stradal ce ești.