Amplul proiect de renovare a infrastructurii de apă și canal a centrului istoric al Timișoarei pentru realizarea zonei pietonale a determinat și cercetările arheologice de salvare, cele mai mari din istoria orașului. Conform legislației europene privind protejarea memoriei colective, arheologii lucrează în paralel cu constructorul, pentru a preda la timp porțiunile de teren descărcate de sarcină arheologică. „Dacă acest lucru nu reușește întotdeauna este pentru că sub asfaltul din zilele noastre se ascund vestigii puțin cunoscute și o dinamică de dezvoltare urbană surprinzătoare”, explică specialiștii.
Unul din punctele de lucru al Muzeului Banatului din Timișoara îl constituie Piața Unirii, cea mai mare dintre piețele istorice ale Timișoarei. Situată în zona centrală a Timișoarei, Piața Unirii a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri (Domplatz, Dom tér, Losonczy tér), numele actual fiind primit în anul 1919, cu ocazia intrării trupelor române în Timișoara. Piața Unirii a fost modelată geometric încă din anul 1733, în a doua jumătate a secolului XX suferind mai multe reamenajări, din păcate fără cercetări arheologice preventive.
Dr. Szentmiklosi Alexandru, coordonatorul cercetării arheologice din Piața Unirii, a realizat pentru www.tion.ro o excepțională sinteză a descoperirilor de pe acest șantier:
Printre primele descoperiri făcute pe latura estică a Pieței Unirii se numără și amenajarea pietonală de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, vizibilă și în fotografiile de epocă ale Timișoarei. Construită din cărămidă dispusă în cant, prin designul simplu, dar vioi din punct de vedere cromatic, această amenajare pietonală a dat o pată de culoare spațiului deschis al pieței, placat cu lespezi de piatră de mici dimensiuni.
Sub această amenajare, odată cu adâncirea săpăturii arheologice, s-a descoperit o a doua amenajare pietonală, un culoar relativ îngust, făcut din bucăți de cărămidă dispuse orizontal. Acest culoar, reparat cel puțin odată, orientat est-vest, datează, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului XVIII, și a avut rolul de a permite accesul credincioșilor la Dom, prin noroaiele care caracterizau Timișoara în acea vreme. Pasajul a fost flancat de o amenajare de olane sfărâmate.
Imediat sub amenajarea modernă a pieței au apărut urmele locuirii din perioadă otomană (1552-1716), precum și o parte din zidul de incintă al cetății medievale.
Zidul “Cetății Albe”
Situată la nord de șanțul de apărare, urmele de construcții din perioadă otomană pot fi grupate în două etape distincte. Unei etape timpurii îi aparține o locuință cu privință, placată cu scânduri de lemn, fixate cu cuie din fier de diferite dimensiuni. După abandonarea locuinței, podeaua se prăbușește, în privință fiind descoperite și urmele cuptorului, cu câteva cahle care permit o datare a acestui moment în a doua jumătate a secolului XVII.
Unei etape târzii din perioada administrației otomane se datează urmele unei construcții de mari dimensiuni, cu șanțuri de fundație și stâlpi masivi de rezistență, evidențele arheologice sugerând prezența unei construcții importante căreia cercetarea arheologică a surprins doar latura estică.
Anticipată de arheologi, descoperirea zidului de incintă a cetății medievale a constituit o „premieră arheologică”, fiind pentru prima dată dezvelit în cadrul unor cercetări arheologice. Zidul de incintă a fost construit din lut bătut, fixat într-o structură de stâlpi aliniați în șiruri paralele. Șanțul de apărare, un braț al râului Bega adaptat în acest scop, ținea dușmanul la depărtare. Mehmed Zilli, faimos sub numele de Evliya Çelebi, a vizitat orașul în 1660 și a descris zidurile trainice ale cetății menționând și existența împletiturilor de nuiele și viță sălbatică, tencuită cu argilă și var alb, creând imaginea unei cetăți albe. Veridicitatea acestei descrieri a fost confirmată de atentele cercetări arheologice care au surprins în fundul șanțului, într-o excelentă stare de conservare, o bucată masivă de împletitură, fixată pe stinghii paralele.
Vestigii preistorice
Printre descoperirile inedite se numără și două schelete umane, deranjate anatomic, precum și fragmente din schelete de ierbivore de talie mare asupra speciei urmând a se pronunța arheozoologii. Alături de numeroasele fragmente de olane și cahle, au fost descoperite fragmente de vase ceramice și de metal, unele de o măiestrie rară. Curățate imediat, aceste vase au fost, în parte, restaurate.
Recentele săpături arheologice au relevat atât depuneri antropice aparținând perioadei otomane cât și altele mai vechi, unele de câteva milenii. Alături de fragmente ceramice care aparțin secolelor X-XI, au apărut și altele datate mult mai timpuriu, respectiv la începutul mileniului I A.D. (secolele II-IV). În colțul nord-estic al pieței, o descoperire insolită o reprezintă fragmentele ceramice aparținând unui vas preistoric care aparține cel mai probabil unei comunități care a trăit în mileniul al III-lea a. Chr.
Articole pe aceeași temă:
Piata Unirii a pastrat si cenusa asalturilor printului de Savoya asupra Cetatii Timisoarei
Schelet de camila din secolul XVI, descoperit in Piata Unirii
Descoperire extraordinara in centrul Timisoarei: vestigii preistorice in Piata Unirii
Turistii se vor putea plimba printre vestigiile descoperite de arheologi in centrul Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!