Așa cum se întâmplă în fiecare prima miercuri din lună, între orele 10-11 se vor auzi iarăși sirenele în capitala Banatului. Exercițiul are ca scop antrenarea autorităților administrației publice locale, pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare și verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică.
„Scenariul vizează manifestarea tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă/protecţie civilă (inclusiv pericolul atacului din aer) care impun alarmarea populaţiei. Semnalele de alarmare acustice a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarme”, susțin reprezentanții Compartimentului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Timișoara.
Fiecare semnal de alarmare durează două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat, la care durata este de un minut.
Avem astfel semnalul „alarmă aeriană”, care se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.
Mai există și semnalul „alarmă la dezastre”, care se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele.
Semnalul „prealarmă aeriană”, care se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele.
Semnalul „încetarea alarmei” se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!