Vaporașele Timișoarei urmează să fie ridicate de pe Bega sâmbătă, 10 decembrie, și duse la iernat în Depoul Dâmbovița. Acolo vor rămâne până la primăvară, când vor putea fi folosite din nou pentru transportul public.
Conform reprezentanților STPT, în perioada 1 martie – 7 decembrie 2022, cu cele șapte ambarcațiuni au fost efectuate aproape 4.000 de curse, fiind transportați 184.609 de pasageri.
Din 2 iulie s-au făcut și 90 de curse până la ecluza din Sânmihaiu Român. În cele peste 4.000 de curse făcute de la începutul lunii martie până în prezent nu au fost înregistrate întârzieri.
„Tot în 10 decembrie, trotinetele și bicicletele STPT vor fi retrase din stațiile special amenajate. Cele 425 de biciclete și 97 de trotinete utilizabile vor intra în revizie tehnică, urmând să fie redate publicului călător în primăvara anului 2023”, mai anunță cei de la STPT.
Citiți principiile noastre de moderare aici!