Se apropie Valentine’s Day, o zi încercuită cu roșu în calendarul cuplurilor, iar dacă îți dorești amintiri speciale, vino la Iulius Town pentru a-ți celebra iubirea! Astfel, în perioada 13-14 februarie 2021, între o sesiune de shopping, o gustare romantică și niște cuvinte dulci șoptite la ureche, treceți și pe la photo corner-ul tematic amenajat în zona Atrium. Un fotograf profesionist va imortaliza cele mai frumoase momente ale voastre, în intervalul orar 12.00 – 19.00, iar fotografiile vor fi disponibile pe pagina de Facebook Iulius Town. Și pentru că iubirea voastră nu poate trece neobservată, după ce faceți poza și rămâneți cu amintiri frumoase pentru totdeauna, primiți și vouchere la Donuterie și la Tucano Coffee.
Un strop de culoare în Atrium vor da și statuile vivante, Cupidon va anima atmosfera și va împărți baloane îndrăgostiților, iar cei doi mimi îi vor binedispune pe toți cei cu care se vor întâlni.
Nu uita de cadouri! Acestea fac pe oricine să se simtă prețuit și special, așa că o surpriză inedită nu poate decât să aducă un plus de bucurie persoanei iubite, iar brandurile din Iulius Town au pregătit o mulțime de oferte speciale. Bijuteriile rămân o opțiune îndrăgită, mai ales de doamne și domnișoare, la fel și produsele de make-up și parfumurile, dar și o pereche de pantofi, o geantă, o bluză în trend alături de un buchet de flori vor aduce zâmbetul pe buze. De asemenea, poți opta pentru albume muzicale, cărți, jocuri sau gadget-uri, dar nu uita nici de modul de împachetare al surprizei și mai ales de momentul pe care îl alegi pentru a oferi darul. Și cum dragostea se declară cel mai frumos cu ajutorul ciocolatei, acest desert nu ar trebui să lipsească de Ziua Îndrăgostiților.
Vino să celebrezi dragostea la Iulius Town!
Citiți principiile noastre de moderare aici!